19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăLifestyleSecretarul general FIFA: CM de fotbal s-ar putea desfășura pe gazon arificial

Secretarul general FIFA: CM de fotbal s-ar putea desfășura pe gazon arificial

Secretarul general FIFA, Jerome Valcke, declară că în curând s-ar putea ca și turneul masculin al Cupei Mondiale să se desfășoare pe gazon articial, după ce CM 2015, la fotbal feminin, va avea loc astfel de suprafețe de joc. Afirmația acestui vine în contextul în care Valcke fusese acuzat de discriminare.

Valcke a respins acuzațiile de discriminare după ce Cupa Mondială 2015 de fotbal feminin din Canada se va disputa pe gazon artificial. ''Ar putea fi mai devreme decât s-ar crede ca și competiția masculină a Cupei Mondiale să se desfășoare pe terenuri artificiale'', a declarat Valcke, potrivit Agerpres.

Proteste virulente și plângeri penale împotriva FIFA și a federației canadiene au fost formulate deja împotriva disputării CM 2015 feminin din Canada pe gazon artificial, din cauza creșterii riscului de accidentări. Până în prezent, edițiile Cupei Mondiale, programate o dată la 4 ani, s-au disputat numai pe terenuri cu iarbă.

''Pot garanta personal că terenurile vor fi la cele mai înalte standarde atât la stadioanele oficiale cât și la bazele de antrenament. Din acest motiv am angajat un expert independent în gazon și avem de asemenea un institut tehnic de testare care monitorizează și verifică calitatea. Toată lumea poate fi asigurată că tratăm foarte serios CM 2015 și suntem angajați alături de comitetul de organizare național să oferim cel mai bun turneu final posibil'', a adăugat Valcke, care a precizat că alegerea gazonului artificial a fost impusă de condițiile meteo din Canada.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...
Ultima oră
Pe aceeași temă