14.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăLifestyleSecretarul general LPF: Premier League va avea un impact negativ pentru fotbal

Secretarul general LPF: Premier League va avea un impact negativ pentru fotbal

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, scrie, pe o rețea de socializare, că vânzarea record a drepturilor de difuzare a Premier League, pentru 7 miliarde euro, va avea un impact negativ asupra fotbalului. Oficialul avertizează cu privire la discrepanțele care vor apărea între campionatele interne.

"În opinia mea, pretul vanzarii drepturilor tv pentru Premier League va avea un impact negativ pentru fotbal", scrie Ștefan pe contul său de Facebook.

Citește și Record Premier League: Drepturile de televizare au fost vândute pentru 7 miliarde euro

Conform lui Ștefan, printre efectele pe care contractul record al Premier League îl va avea asupra fotbalului european, se numără:
"- afectarea echilibrului concurenţial în competiţiile europene prin valoarea disproporţionată dintre drepturile tv în PL şi drepturile tv din alte campionate;
– afectarea echilibrului concurenţial în eşaloanele inferioare din Anglia deoarece valoarea plăţilor-paraşută (sumele de bani primite de echipele care retrogradează din PL) pot determina alcătuirea unui buget mult mai mare pentru echipele beneficiare decât cel al echipelor din Championship;
– şansele scăzute pentru noile promovate de a rămâne în PL, ceea ce transformă tot mai mult acest campionat într-unul model american, adică închis;
– explozia nejustificată a salariilor şi iîndemnizaţiilor de transfer. Din dorinţa de a avea cei mai buni jucători, vei fi dispus să plăteşti mai mult;
– concentrarea valorilor în PL, ceea ce riscă să afecteze campionatele naţionale din alte ţări;
– impact negativ asupra formării jucătorilor la nivel naţional şi, pe cale de consecinţă, vătămarea intereselor echipei naţionale de seniori a Angliei."

Premier League a semnat un contract record pentru sezoanele 2016-2019, de 6,93 miliarde euro, privind vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor. Acest lucru va însemna, că din 2017, toate echipele, indiferent de evoluția în clasament, vor încasa peste 100 milioane euro. Prin această acțiune Premier League va domina radical, la nivel de bugete, celelalte campioante din Europa, prima ligă britanică fiind foarte aproape de a se transforma într-o competiție monstru. Singurele cluburi din Europa care se vor putea lupta de la egal cu echipele de top din Premier League vor fi câteva cluburi, printre care Real Madrid, Barcelona și Bayern Munchen.

Cele mai citite

Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă în intervalul 13 - 26 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni,...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Cum să asortezi bijuteriile cu ținutele? 7 sfaturi utile

Sursa foto: Shutterstock Bijuteriile pot fi detalii cheie în completarea unei ținute, adăugând strălucire și rafinament sau chiar oferind un accent de personalitate. Asortarea lor corectă...
Ultima oră
Pe aceeași temă