În 1995, piesa „Artă” a actriţei şi scriitoarei franceze Yasmina Reza a fost montată pentru prima oară la Paris. A primit în acelaşi an premiul Moliere pentru cea mai bună piesă.
De atunci, textul a fost tradus în peste 30 de limbi, montat şi premiat în toate colţurile lumii, printre distincţii numărându-se şi un premiu „Laurence Olivier” pentru spectacolul londonez, dar şi premiul Tony pentru dramaturgie. În România, piesa a fost publicată, împreună cu alte două texte ale Yasminei Reza, în 1997, într-un volum editat de Unitext, editura UNITER-rului. Pentru că nu necesită multe resurse (3 actori şi niciun decor obligatoriu), piesa a fost, de atunci, foarte des montată pe scene profesioniste sau de amatori şi folosită ca pretext pentru examene de actorie.
Prima premieră a stagiunii de la Bulandra nu aduce o perspectivă nouă asupra textului, dar, cu siguranţă, este una dintre cele mai bune montări a acestei piese. Cu un umor fără accese de cabotinism, Cristi Juncu, împreună cu Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, descifrează bucuriile şi neajunsurile unei relaţii amicale îndelungate într-un spectacol care are mari şanse să facă săli pline multe stagiuni. (N-am înţeles decorul, care pare „dintr-un alt film”, dar după aproape două ore în compania a trei actori foarte buni, asta nici nu mai contează.)
În „Artă”, cumpărarea cu o sumă fabuloasă a unui tablou complet alb pune în discuţie relaţia de prietenie dintre trei oameni. Evenimentul despre care e vorba în piesă chiar a avut loc în realitate, spune autoarea. Un prieten al acesteia, medic, ca şi personajul din piesă, pe care îl cheamă Serge ca şi pe personaj, a cumpărat într-o zi un tablou complet alb. Când l-a văzut, autoarea i-a spus că „e nebun”. Şi apoi au râs împreună. Dar, „ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi râs împreună?”, se întreabă Reza.
Acesta e punctul de plecare al acestei piese. E întrebarea care apare chiar în prima parte a piesei, când Marc şi Ivan încep „să disece” relaţia cu Serge. E întrebarea care va apărea des pe tot parcursul piesei, fiecare dintre personaje acuzându-i pe ceilalţi că „şi-au pierdut umorul”.
Ce i-a unit pe cei trei în cei cinsprezece ani de prietenie? Aparent, nimic. Fiecare dintre ei are preocupări diferite. Iar în faţa tabloului lui Antrios, care a costat 35.000 de euro, fiecare dintre ei ajunge să îşi aducă aminte de toate lucrurile care îl nemulţumesc la ceilalţi, de toate schimbările apărute de-a lungul timpului. Dar, până la urmă, cinismul lui Marc (Vlad Zamfirescu), snobismul lui Serge (Şerban Pavlu) şi nesiguranţa lui Ivan (Gheorghe Ifrim) se completează reciproc.
Şi totul e bine când se termină cu bine.
