Scriam cu ceva vreme în urmă despre faptul că România este cel de-al doilea exportator de capital uman…după Siria. Care e în război civil. Și de faptul că ni se golește țara de oameni, în fix aceeași proporție de buni-răi. Adică ne pleacă atât zidari, strungari și măcelari cât și medici, ingineri, matematicieni, IT-ști. Din păcate, politicienii și funcționarii publici nu fac parte din eșantionul escapist. Motiv pentru care tind să cred că politichia este – cel mai probabil – singura activitate curent profitabilă.
Și dacă tot nu ducem lipsă de politicieni și funcționari publici, iată și o ciozvârtă de meditat pentru dumnealor.
Azi am participat la o conferință pe tema competitivității. Între noi fie vorba, ador cuvintele lungi care sunt din ce în ce mai pe neînțelesul tuturor. A căror noimă este precis definită în mintea a extrem de puțini indivizi, care, cu această ocazie, tind să devină o enclavă de vorbitori legitimi ai românei și posesori prizăriți ai sensurilor aferente.
Atât reprezentanții think-tank-urilor locale, cât și ai mediului de afaceri, cât și ai camerelor de comerț și asociațiilor patronale, au vorbit la unison despre modul dramatic în care a scăzut – sau decăzut, mai bine spus – România în orice fel de clasament imaginabil pe teme de competitivitate. Acces la educație, investiție în cultură, sănătate, infrastructură, capital uman de înaltă specializare, capacitatea de a chema și reține investitori, rata de utilizare a fondurilor europene, simplificare legislativă. Plus o creștere economică fabuloasă bazată însă pe consum, importuri și rate la bancă. Lista continuă, și poate fi găsită pe site-ul Guvernului României, pe post de plan național de creștere a competitivității 2015-2020, din care doar 9 din 27 de poziții (a se citi priorități) sunt întrucâtva realizate. Restul, evident, aproximativ neatinse.
Și ca să fie treaba clară, Raportul Global al Competitivității plasează România – una dintre cele 137 de țări analizate – în topul jenant la câteva categorii importante:
locul 133 – achiziția de către guvern a noilor tehnologii
locul 132 – capacitatea de a reține resursele umane talentate în țară
locul 131 – capacitatea de a atrage resurse umane talentate în țară
locul 126 – disonibilitatea capitalurilor de risc
locul 110 – capacitatea companiilor private de a investi în cercetare, dezvoltare și inovare.
Toate acestea la pachet cu cifrele deja cunoscute ale migrației forței de muncă, cu rata analfabetismului funcțional de peste 40%, cu instabilitatea și imprevizibilul legislativ, cu incapacitatea guvernului de a da seamă de ceea ce face. Și cu un dezinteres manifest al funcționarului public față de tot ceea ce îi incumbă profesional – administrație, justiție, educație, sănătate, birocrație, infrastructură, mediul de afaceri.
Decapitalizarea umană este un fenomen în plină creștere, al cărui leac nu doar că nu a fost găsit, dar nici măcar nu a inceput să fie căutat. Copiii noștri, în cazul în care nu vor fi evadat din fosta Românie – actuala hartă goală de sens, se vor uita neputincioși la pensionarii de noi, faliți și degringolați.
