20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportANI: Trei aleși locali, incompatibili

ANI: Trei aleși locali, incompatibili

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că primarul comunei Crîmpoia, Ionel Mirea, primarul comunei Dăești, Gheorghe-Valerian Popolan și consilierul local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei, Roman Boca, sunt incompatibili, întrucât au deținut simultan și funcții și calități, potrivit unui comunicat al instituției. 

Astfel, primarul comunei Crîmpoia s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 iunie 2012 – 25 februarie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcțiile de administrator în cadrul S.C. AGROPREST MIREA S.R.L., precum și în cadrul Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A. – Sucursala Slatina.

Citește și: ANI a constatat avere nejustificată în cazul unui agent al Poliției de Frontieră

De asemenea, primarul comunei Dăești se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 30 iulie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul POPOLAN GHEORGHE-VALERIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ. 

Consilierul local, Roman Boca, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 februarie 2009 – 02 martie 2010, întrucât, pe durata mandatului de consilier local, S.C. DORNA MEDICAL S.R.L., societate comercială în cadrul căreia soția lui deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic, a avut relații comerciale cu Primăria Municipiului Vatra Dornei, în baza cărora a emis 3 facturi fiscale către primărie, în valoare totală de 320,5 Lei.

Cei trei aleși locali au încălcat mai multe articole ale Legii nr. 161/2003, care preved că „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare[…] calitatea de comerciant persoană fizică”; iar, art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali […] care au funcția de […] administrator […] precum și calitatea de […] asociat la societățile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse […] cu autoritățile administrației publice locale din care face parte […]. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”.

Persoanele evaluate de ANI au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Cele mai citite

Criterii pentru alegerea unor ochelari de soare de calitate

Știai că sănătatea ochilor tăi depinde în mare măsură de calitatea ochelarilor de soare pe care îi porți? Niciun accesoriu de modă nu-și justifică...

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă