18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportIohannis: Salariul ar trebui să reflecte ierarhia în stat

Iohannis: Salariul ar trebui să reflecte ierarhia în stat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, despre afirmaţia lui Ponta, că premierul şi preşedintele ar trebui să aibă salariu mai mare, că este o evaluare foarte subiectivă, dar şi că salariul sau indemnizația ar trebui să reflecte ierarhia în stat, relatează Mediafax

Întrebat despre declaraţia premierului Victor Ponta, potrivit căreia ”preşedintele ţării şi primul-ministru au salarii mai mici decât secretara de la orice companie”, şeful statului a răspuns că este o evaluare subiectivă.

 “Este o evaluare foarte subiectivă, dar eu cred că şi cuantumul salariului sau indemnizaţiei trebuie să reflecte într-o oarecare măsură ierarhia în stat”, a spus Iohannis. 

Citește și: Klaus Iohannis: Nu promulg legi care încalcă principii constituționale

Preşedintele nu a dorit să spună dacă preşedintele, în opinia sa, ar trebui să câştige mai mult.

“Vă las pe dumneavoastră să judecaţi. Ştiţi foarte bine cât câştigă preşedintele sau prim-ministrul, cât câştigă un director dintr-o regie autonomă şi aşa mai departe. Concluziile se pot trage foarte simplu”, a arătat Klaus Iohannis.

Într-o discuţie organizată, în februarie, la Guvern pe tema dialogului social, un reprezentant al sindicatelor a arătat că salarizarea celor din administraţia publică e legată în primul rând de bugetul central şi a apreciat că ar trebui găsite resursele pentru rezolvarea problemei.

“Aici aveţi perfectă dreptate. Ştiţi foarte bine că e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru, care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie. Şi nu mai vorbesc de ce se întâmplă în autorităţile locale, unde cred că toţi deja sunt cu salariul minim sau aproape toţi sunt cu salariul minim. Tocmai asta încearcă Ministerul Muncii, să reaşeze măcar un pic lucrurile. Şi în învăţămnânt acum s-a ajuns, s-au comasat nu ştiu câte categorii. Asta-i problema pe care am încercat s-o rezolvăm doar de jos în sus, adică ridicând salariul minim, dar n-am reuşit altfel, dar sper să găsim resursele şi mai ales soluţia”, a spus Ponta, cu acel prilje.

La începutul anului, după o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, Ponta a relatat că i-a spus acestuia că, după majorarea recentă cu 85% a veniturilor salariale pentru funcţionarii care gestionează fonduri europene, atât şeful statului, cât şi prim-ministrul sau miniştrii au cele mai mici salarii.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă