13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, în Parlament: Imaginea din Piața Victoriei, cu luminile telefoanelor, este...

Klaus Iohannis, în Parlament: Imaginea din Piața Victoriei, cu luminile telefoanelor, este splendidă. Când politicienii au încercat să ducă democrația în coridoarele întunecate, românii au readus lumina în procesul democratic

Președintele Klaus Iohannis a lăudat, marți, în Parlament, numeroșii români care au ieșit în stradă, după ce Guvernul a adoptat, marțea trecută, OUG 13, care prevedea modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Astfel, șeful statului a subliniat că protestele de amploare „au readus lumina în procesul democratic”.

„Incredibil. Imaginea aceea splendidă din Piața Victoriei, cu telefoanele iluminate – cred că o știți cu toții. Iată, când politicienii au încercat să ducă democrația în coridoarele întunecate, românii au ieșit în stradă și au readus lumina în procesul democratic. Democrația trebuie ținută vie. Democrația trebuie apărată zi de zi. Democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă. Democrație înseamnă educație – părinții și-au dus copiii în piața Victoriei, pentru o lecție de democrație. Așadar, să păstrăm democrația vie și țara curată, la propriu și la figurat, pentru generațiile ce vin după noi, pentru viitorul României”, a spus președintele, referindu-se la manifestațiile de amploare care au avut loc, în ultima săptămână, în România.

Totodată, el a afirmat că PSD trebuie să găsească soluții pentru situația care a fost generată de adoptarea OUG 13, privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

„Cu toții ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obișnuite și suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în țară. Națiunea e în alertă, e vie, e atentă și e foarte nemulțumită (…). Cum s-a ajuns aici la numai o lună după alegeri? În 11 decembrie PSD a reputat o mare victorie, dar după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. A promis în campanie ceva și în primele zile s-a apucat de altceva. Pofta ce-ați poftit, grija ce ați avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie”, le-a transmis președintele social-democraților. 


Discursul complet aici: LIVE VIDEO. Președintele Iohannis, discurs în Parlament, pe tema controversatei OUG 13 și a protestelor: M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor. Românii sunt indignați și revoltați. Aleșii PSD au părăsit plenul


Astfel, șeful statului a reproșat partidului condus de Liviu Dragnea că prioritatea sa nu a fost prosperitatea poporului român, ci dosarele politicienilor cu probleme penale, prin modificarea Codului Penal și de Procedură Penală și OUG privind grațierea, ceea ce a generat proteste de amploare.

„Nu prosperitatea poporului român a post prima prioritate, grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor și românii sunt indignați și revoltați. Retragerea Ordonanței 13 și eventual demiterea chinuită a unui ministru este cu certitudine prea puțin. Alegeri anticipate, însă, sunt alegeri anticipate sunt, în această fază, prea mult. Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluția, păi cine a creat problema – PSD-ul”, a mai spus președintele Iohannis.

Drept reacție, mai mulți parlamentari au ieșit din sală. Nici aceștia nu au scăpat criticilor președintelui. 


Pe aceeași temă:

FOTO: Mai mulți parlamentari PSD au plecat din sală, în timpul discursului președintelui Iohannis: Ați obosit deja? Ghinion! Președinții celor două Camere au rămas?

 

Mesajul președintelui Iohannis către PSD: Pofta ce-ați poftit nu a fost cea declarată în campanie. Eventual demiterea chinuită a unui ministru este, cu certitudin, prea puțin. Alegeri anticipate, însă, sunt alegeri anticipate sunt, în această fază, prea mult

Klaus Iohannis, în Parlament: PSD a obținut o mare victorie la alegeri, dar după aceea, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. Trebuie să vină cu soluția

Premierul Grindeanu, criticat de președintele Iohannis, pentru că a lipsit de la discursul din Parlament: M-aș fi adresat și Guvernului, dar nu-i bai. La ei am fost deja

 

 

 

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă