13.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportMarşul de la Chişinău: Mii de basarabeni cer unirea Republicii Moldova cu...

Marşul de la Chişinău: Mii de basarabeni cer unirea Republicii Moldova cu România

Peste 25.000 de persoane s-au reunit, sâmbătă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, de unde cer unirea Republicii Moldova cu România, la 203 ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia, relatează PRO TV Chişinău, în pagina electronică, informează Mediafax.

Manifestanţii flutură steaguri şi pancarte, în timp ce pe o scenă improvizată se intonează cântece patriotice. În Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost adus şi un tricolor imens.

Citește și: Analiza Rl. Putin apără Pactul Ribbentrop – Molotov, pe baza căruia URSS a ocupat Ţările Baltice, Basarabia şi o parte a Poloniei

La scurt timp după ora 15.00, manifestanţii vor începe un marş al cărui traseu va trece prin faţa ambasadelor Rusiei, Germaniei, Statelor Unite şi României şi care se va încheia în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Evenimentul, organizat de Tinerii Moldovei şi Acţiunea 2012, se va încheia în jurul orei 19.00. Acesta are loc pe fondul expulzării liderului Mişcării Acţiunea 2012, George Simion.

Simion, a fost expulzat miercuri din Republica Moldova, cu interdicţie de intrare în ţară pentru cinci ani. Acesta urma să participe la marşul de sâmbătă.

Citește și: REVISTA BLOGURILOR. Guran, despre românul expulzat din Moldova: E o prostie să faci asta

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de asociaţii nonguvernamentale şi grupuri civice care susţin unirea Republicii Moldova cu România.

Ministerul de Interne de la Chişinău a explicat că cetăţeanul român George Simion a fost expulzat miercuri de pe teritoriul Republicii Moldova în baza unei legi care permite o astfel de decizie “ca măsură asigurătorie” împotriva unui străin care ar putea pune în pericol securitatea naţională.

Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

România va avea avioane de luptă care pot transporta arme nucleare

România cumpără avioane de luptă F-35 iar acest model de avion poate transporta arme nucleare. Confirmarea privind capacitatea avionului F-35 de a transporta arme nucleare...

Remontada cu scandal pe Santiago Bernabeu. Bayern Munchen acuză arbitrajul

Real Madrid a învins-o dramatic, cu scorul de 2-1, pe Bayern Munchen și s-a calificat în finala Champions League, dar nemții acuză că rezultatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă