16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportȚintele lui Klaus Iohannis

Țintele lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, în mesajul transmis în plenul reunit al Parlamentului, că pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, „din cauza cărora suntem astăzi aici“.

El a explicat că prin populism înţelege „măsuri care afectează arhitectura statului şi a instituţiilor, fără argumente, doar pentru a putea atrage voturi“, iar prin electoralism înţelege „măsuri şi sisteme de vot de natură să maximizeze câştigul electoral al unui partid sau altuia, la un moment dat“.  De altfel, șeful statului a lansat și o promisiune: aceea de a nu apela la instrumentul referendumului pe teme populiste pentru a câștiga voturi.

Preşedintele a menţionat că și tema reducerii numărului de parlamentari trebuie scoasă din sfera populismului: „Ne dorim un Parlament mai mic nu pentru că democraţia e costisitoare, nu pentru că un întreg corp legiuitor trebuie sancționat sau blamat, ci  pentru că dorim un Parlament mai eficient“. În 2009, românii s-au pronunțat în cadrul unui referendum pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 și existența unei singure camere a Parlamentului. 

Șeful statului l-a atacat și pe Victor Ponta, fără a-l nominaliza. Iohannis a criticat practica ordonanțelor de urgență, despre care a spus că a fost folosită de toate guvernele. Șeful statului a  menționat „acea nefericită Ordonanță 55“ – care a permis traseismul aleșilor locali, respinsă, recent, de Curtea Constituțională: „(…) s-a creat o situație juridică aproape imposibil de rezolvat. S-a întors acum ca un bumerang împotriva Parlamentului“.  Iohannis le-a reamintat liderilor politici că, la consultările de la Cotroceni, s-au angajat la modificarea legilor electorale până la finalul actualei sesiuni. De asemenea, el a observat existența unui consens pe simplificarea procedurilor de  ridicare a imunităţii parlamentare

. „Un Parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiţiei, responsabil în actul de legiferare, activ în atribuţiile de control şi transparent în conduită va fi cu siguranţă privit altfel de cetăţeni“, crede șeful statului. El a anunțat că își va exercita rolul de mediator pe teme sensibile, referindu-se la legea securităţii cibernetice: „Cred că vom găsi un echilibru între nevoia de securitate şi drepturile fundamentale“.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă