9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportUn primar din Suceava, în conflict de interese penal

Un primar din Suceava, în conflict de interese penal

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către primarul Comunei Vicovu de Jos, Județul Suceava, Constantin Mutescu, potrivit unui comunicat al instiuției. 

Astfel, în perioada exercitării mandatului, a încheiat, în calitate de reprezentant al primăriei, 12 contracte în valoare totală de 20.749.718,03 Lei (aprox. 4.683.274,95 euro) cu S.C. VICOV CONSTRUCT S.R.L., societate comercială în cadrul căreia a deținut atât calitatea de asociat, cât și funcția de administrator până la data de 24 iunie 2008. 

Citește și: Fostul procuror Max Bălășescu, închis pentru luare de mită, are o avere nejustificată de peste 37.000 de euro

În consecință, primarul a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Județul Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantin Mutescu a infracțiunii de conflict de interese.

Mutescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă