20 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăPoliticăAcademia Cațavencu. La nouvelle vague de corruption

Academia Cațavencu. La nouvelle vague de corruption

Propunerile Președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au prins scena politică din Romania în ofsaid.

În timp ce Iohannis și Barna tot vociferează să scoatem penalii din parlament, Bruxelles-ul a descoperit gustul de a-i numi în funcții, lăsându-i pe cei doi în ofsaid politic.

Nu mai puțin de 4 comisari, Președintele inclus, sunt investigați pentru fleacuri precum spălare de bani, angajări ficitive, fraudă și abuz în serviciu.

În ziua în care von der Leyen anunța echipa ei, candidatul ei pentru piața internă, franțuzoaica Sylvie Goulard, dădea cu subsemnatul la stația de poliție din Nanterre.

Polonezul Janusz Wojciechowski, propus pentru portofliul de agricultură, e anchetat chiar la Bruxelles pentru deconturi fictive de călătorii, dar neagă acuzațiile considerându-le drept un asalt la suveranitatea statului polonez.

Iar Belgianul Didier Reynders, investigat pentru spălare de bani la construcția ambasadei belgiene în Kinshasa, se va ocupa în mod potrivit de Justiția din Europa.

În sânul acestei trupe ilustre, Rovana Plumb e candidata perfectă a Romaniei.

Încă odată se adeverește că Viorica Dancilă nu este de subestimat. Pe când Administrația Prezidențială se bîlbâie la întrebarea dacă Klaus va ține lecții de Stat de Drept colegilor lui, la următorul summit, și Dan Barna nu poate indica data la care se va forma filiala belgiană #Rezist, Viorica Vasilica a numit un candidat cum nu se putea mai bine.

 

Corruption is cool este parola momentului pe culoarele capitalei belgiene.

Și penalii români prind sperante. Liviu Dragnea își pregătește CV-ul pentru candidatură în cazul în care Goulard nu trece.

Paguba angajărilor fictive fiind de 45.000 euro în cazul ei, șansele lui sunt matematic mai mari fiind vorba la el de doar câteva mii de lei.

Și candidatura lui Kovesi trebuie vazută într-o nouă lumină.

Dacă lumea nu îi dădea șanse mari să fie aleasă ca procuror-șef european, se pare că dosarele ei de la SIIJ vor fi un mare atu pentru admiterea la clubul select al penalilor europeeni.

Iar pentru restul populației române certată cu legea, Dacian Cioloș a devenit noua speranță.

Niste rădăcini franțuzești și un intervieu cu dânsul vor fi suficiente pentru a trece testul numirii în orice funcție la Plus.
 

Cele mai citite

Consiliul Concurenţei va lansa o variantă simplificată a aplicaţiei Monitorul Preţurilor

Consiliul Concurenţei va lansa în curând o variantă simplificată a aplicaţiei Monitorul Preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au...

Francesco Bagnaia, victorios în Marele Premiu de MotoGP al Cataloniei

Francesco Bagnaia, pilotul italian al echipei Ducati, a câştigat Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, desfășurat duminică pe circuitul Barcelona-Catalunya din Montmelo. Bagnaia și-a adjudecat...

Ministrul Agriculturii: România ar putea obţine 30 de milioane de tone de porumb anual

România ar putea obţine într-un an 30 de milioane de tone de porumb de pe două milioane de hectare de teren, după finalizarea programului...
Ultima oră
Pe aceeași temă