17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăTechMonica Macovei, protest la adresa lui Jean Claude Juncker: Nu vom permite...

Monica Macovei, protest la adresa lui Jean Claude Juncker: Nu vom permite ca istoria să se repete şi să reintrăm sub influenţa Rusiei

Europarlamentara Monica Macovei i-a transmis un protest președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, față de declarațiile oficialului privind relația cu Rusia. Șefa partidului M10 a subliniat că România nu va permite să intre, din nou, sub influența Rusiei. 

Mai mult, Macovei i-a reproșat lui Juncker că nu a avut o reacție fermă atunci cân președintele Rusiei Vladimir Putin a anunțat că armata rusă poate ajunge în câteva ore în București. 

”Nu accept niciun compromis care să scoată România la mezat. Nu se pot anula 50 de ani de comunism şi dictatură cu o cariocă prin care să se redeseneze Europa. Suveranitatea este un drept pe care ni l-am câştigat. Nu vom permite ca istoria să se repete şi să reintrăm sub influenţa Rusiei. Declaraţiile lui Jean-Claude Juncker angajează statele din fostul bloc comunist într-o logodnă forţată cu dictatura şi încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Nu am văzut nicio reacţie fermă atunci când Vladimir Putin a afirmat că armata rusă poate ajunge în câteva ore la Bucureşti, capitala unui stat membru al Uniunii Europene”, a scris Macovei pe Facebook. 

Citește și: Traian Băsescu: Eu l-aș fi sunat pe Jean Claude Juncker, eram cu telefonul călare pe el

Monica Macovei a precizat că protestează față de declarația ”inacceptabilă” a lui Juncker și a precizat că Rusia rămâne o dictatură. 

”Protestez faţă de declaraţia inacceptabilă privind apropierea Uniunii Europene de Rusia, pe care aţi făcut-o la Passau, pe 8 octombrie 2015. Protestez în calitate de deputat din România în Parlamentul European şi reprezentant al electoratului român. Aţi menţionat în discursul dumneavoastră fisurile existente în solidaritatea europeană şi faptul că nu suntem suficient de mândri de Europa. Or dumneavoastră aţi făcut exact invers şi aţi adâncit aceste fisuri prin declaraţii care angajează statele din fostul bloc comunist într-o logodnă forţată cu dictatura şi încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Rusia este o dictatură ale cărei acţiuni se măsoară şi astăzi prin pierderi de vieţi omeneşti şi încălcarea valorilor care ţin de însăşi esenţa Uniunii Europene. Nu am văzut nicio reacţie fermă atunci când Vladimir Putin a afirmat că armata rusă poate ajunge în câteva ore la Bucureşti, capitala unui stat membru al Uniunii Europene”, a precizat Macovei. 

De asemenea, Monica Macovei i-a reamintit președintelui Comisiei Europene că România a trăit dub comunism zeci de ani. 

”Dacă sunteţi, aşa cum afirmaţi, un “copil al Războiului Rece”, atunci ar trebui să ştiţi la fel de bine ca noi, domnule Juncker, că cetăţenii României au trăit sub dictatură zeci de ani şi că graniţele Europei, de care acum nu sunteţi destul de mândru, au fost desenate cu o cariocă ce a ucis vieţi şi a mutilat destine, lăsând urme groase în conştiinţa naţională. Vă reamintim că acea cariocă a plasat România 90% sub influenţă rusă. Vă întreb din nou: credeţi că se pot anula 50 de ani de comunism şi de dictatură? Cum se poate realiza, în mod concret şi mai ales transparent, un parteneriat cu cei responsabili pentru această parte neagră a istoriei României şi a celorlalte state europene, aflate până nu demult sub influenţa Rusiei? Suveranitatea este un drept pe care ni l-am câştigat. Suzeranitatea este ceva ce Rusia a pierdut în mod iremediabil şi nu vom mai permite în niciun context şi la niciun nivel de negociere ca istoria să se repete”, a subliniat europarlamentara. 

Citește și: Iohannis, înaintea Consiliului European: Declarațiile lui Juncker privind Rusia, surprinzătoare. Ce spune președintele despre aderarea la Schengen și Siria

Mai mult, Macovei a subliniat că nu acceptă niciun compromis care să scoată România ”la mezat”. 

”Se discută despre soarta Europei şi a României, în spatele uşilor închise, cel puţin de când au început atacurile Rusiei în Ucraina şi în Crimeea. Nu accept niciun compromis care să scoată România la mezat. Istoric, am trecut o dată prin asta şi nu mai vrem niciodată, noi rămânem liberi. Fiecare stat membru al Uniunii trebuie să fie şi să se simtă în mod egal ocrotit şi respectat. Aveţi dreptate, nu este “sexy” să încerci să construieşti o “relaţie mai bună” cu Rusia. E ca şi cum ai încerca să faci din Siberia deportaţilor o destinaţie turistică şi să foloseşti cuvântul “sexy” în reclama de prezentare. Cetăţenii români care au supravieţuit lagărelor de muncă, închisorilor comuniste şi opresiunii pot depune mărturie. Şi urmaşii celor care au murit”, a subliniat Macovei. 

De asemenea, Monica Macovei l-a rugat pe președintele Comisiei Europene să explice clar ce a vrut să spună prin afirmațiile lui. 

“Domnule preşedinte Juncker, aţi afirmat în discursul dumneavoastră, la Passau, pe 8 octombrie 2015, că Uniunea Europeană trebuie să aibă ‘a more appropriate relationship with Russia’. Nu ştim ce înseamnă acest lucru şi nu accept niciun fel de compromis care să scoată România la mezat. Istoric, am trecut o dată prin asta şi nu mai vrem, noi rămânem liberi. Fiecare stat membru al Uniunii trebuie să fie în mod egal ocrotit şi respectat. 1.Vă rog să explicaţi sintagma ‘more appropriate relationship’. Trebuie să facem eforturi pentru o relaţie ‘mai bună’ sau ‘adecvată’cu Rusia? ‘Mai bună’ şi ‘adecvată’ nu înseamnă acelaşi lucru. Adecvat este să privim lucrurile aşa cum sunt: Rusia este o dictatură ale cărei acţiuni se măsoară şi astăzi prin pierderi de vieţi omeneşti şi încălcarea drepturilor omului. 2.Cum se poate realiza, în mod concret şi mai ales transparent, un parteneriat cu Rusia care încalcă flagrant şi veritabil valorile care ţin de însăşi esenţa Uniunii Europene?””, a transmis Macovei pe Facebook. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă