18.5 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăTechPonta: Nu l-am felicitat încă pe Tăriceanu pentru reînscrierea în PNL

Ponta: Nu l-am felicitat încă pe Tăriceanu pentru reînscrierea în PNL

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că nu l-a felicitat încă pe Călin Popescu Tăriceanu pentru reînscrierea acestuia în PNL, relatează Agerpres. Liderul PSD a mai spus despre șeful Senatului că este un om cu care a lucrat la programul economic al USL.

Citește și: UPDATE. Tăriceanu, reînscris în PNL: În perioada următoare, partidul trebuie să facă o dezbtare serioasă privind direcția în care se îndreaptă

"N-am apucat să vorbesc, dar o să vorbim cu siguranță, e președintele Senatului, e un om cu care am lucrat împreună la programul economic al USL, un program de succes, dovadă că avem cea mai mare creștere economică din Europa și acel program, am spus-o întotdeauna, nu este doar al PSD-ului. L-am lucrat cu Călin Popescu Tăriceanu, cu Daniel Chițoiu, cu Radu Rușanu, cu Ovidiu Silaghi, cu oameni care știu economie. Și uite că am avut succes. Și în calitatea sa de președinte al Senatului, și în cea de partener la formarea USL evident că vorbesc și apreciez acest lucru", a afirmat Ponta, cu ocazia unei vizite la Reghin.

Citește și: VIDEO. Antonescu, despre întoarcerea lui Tăriceanu la liberali: PNL nu are nevoie de o slugă a PSD să facă congrese

Filiala PNL Satu Mare a aprobat joi reînscrierea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în partid, la invitația președintelui filialei municipale Satu Mare a PNL, Adrian Ștef, fără aprobarea președintelui interimar al organizației județene, Virgil Enătescu.

Cele mai citite

Raport BNR. Rata inflației va mai scădea în 2024, dar rămâne peste nivelul Uniunii Europene

Rata anuală a inflației IPC (indicele prețurilor de consum) se va menține pe o traiectorie descendentă pe cvasitotalitatea intervalului proiecției, însă ritmul dezinflației este...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...
Ultima oră
Pe aceeași temă