12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBOR admite că există cazurile de implicare în campanie a preoţilor

BOR admite că există cazurile de implicare în campanie a preoţilor

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a admis, marți, că există cazuri de implicare în campania electorală a preoţilor și a precizat că acestea vor fi cercetate de instanţele de judecată bisericească eparhiale, potrivit regulamentelor de disciplină bisericească, informează Mediafax.

"Cazurile izolate de încălcare a hotărârii Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Bisericii Ortodoxe Universale, potrivit cărora clerului ortodox îi este interzis să facă politică partizană şi să se implice în campanii electorale, vor fi cercetate de instanţele de judecată bisericească eparhiale, potrivit regulamentelor de disciplină bisericească", a spus Stoica.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a referit, în acest context, la trei cazuri concrete. Primul – înregistrările dintr-o biserică din Paris, în care secretarul general al PSD pentru diaspora şi un deputat PSD le spun credincioşilor: "Îndrăznesc să merg mai departe şi să vă spun că Guvernul Ponta a fost primul guvern care a venit cu măsuri şi le-a implementat pentru dumneavoastră. Vă rog frumos să vă gândiţi foarte bine şi să mergeţi corespunzător, după cum simţiţi. Vă mulţumesc frumos", discursul fiind întrerupt, în unele momente, de huiduieli. Despre această situaţie, părintele Constantin Stoica spune că, cel mai probabil, preotul bisericii respective "a fost luat prin surprindere, iar mesajul adresat ulterior comunităţii de credincioşi a fost unul prin care a exprimat neutralitatea politică a Bisericii, situaţie care reiese din înregistrarea video".

Citește și: Guvernul dă imobile gratuite Episcopiei Maramureş-Sătmar, unde preoții fac campanie pro-Ponta

Al doilea caz comentat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei este cel privind "presupusa implicare a Episcopului vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului" în campania electorală. Aceasta "trebuie analizată de Mitropolia Clujului, în a cărui jurisdicţie canonică se află această eparhie din nordul ţării", a spus părintele Stoica.

Conform imaginilor furnizate de presa locală, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, le-a spus credincioşilor din judeţele Satu Mare şi Maramureş, la slujba de sâmbătă, că trebuie să fie "responsabili" şi să meargă mai mulţi la vot, pentru că au fost codaşi şi nu e frumos. "De aceea, duminica viitoare – nu asta, de mâine, ci cealaltă – să daţi dovadă de iubire de neam şi ţară şi de purtare de grijă. Nu sunt demnitarii voievozi, nu mai avem capete încoronate, nici regi, dar sunt de-ai noştri şi e bine să le dăm credit pentru că fiecare a făcut cât a putut. Mai mult poate nu a putut, important, dacă nu pot face bine, să nu facă rău. Siguri că demnitarii sunt două tabere şi unii vor spune «Votaţi-l pe al nostru» şi ceilalţi, »Votaţi-l pe al nostru», iar noi vă spunem «Votaţi-l pe al nostru! Trebuie să fie creştin, să fie ortodox, să se închine, să facă Sfânta Cruce", a spus episcopul credincioşilor, printre care sunt indicaţi şi deputatul de Satu Mare Ovidiu Silaghi şi preşedintele CJ Satu Mare, ambii Partidul Liberal-Reformator condus de Tăriceanu, care îl susţine pe Ponta în alegerile prezidenţiale.

Potrivit aceloraşi imagini, episcopul vicar a cerut preoţilor să se aşeze în frunte şi să îi conducă pe credincioşi la urna de vot, după slujba de duminică. "Părinţii, vă puneţi în fruntea credincioşilor, aşa v-am spus, da ? De la biserică nu îi lăsaţi, nu doar că îi îndemnaţi. Vă puneţi în fruntea credincioşilor şi de la biserică, direct la vot în haină preoţească", a cerut episcopul.

Citește și: Anchetă la Satu Mare. STENOGRAME: Cum plănuieşte șeful PSD de Satu Mare să-l facă preşedinte pe Ponta

Tot presa locală a prezentat imagini cu un alt preot, şi anume părintele duhovnic Sebastian de la Mănăstirea Ţeghea din judeţul Satu Mare, care, avându-l alături pe liderul organizaţiei judeţene a PSD, Mircea Govor, le spune credincioşilor din biserică: "Este în jurul nostru şi Mircea Govor, care şi el este ortodox, este împreună cu noi şi ne îndeamnă şi el să fim uniţi şi să votăm cu cei care sunt ortodocşi, cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească !".

Legat de acest caz, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei precizează că "aşa cum, de altfel, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a anunţat public, părintele Sebastian de la Mănăstirea Ţeghea a fost chemat la Centrul eparhial de la Baia Mare, pentru analizarea celor semnalate de presă".

Acelaşi Mircea Govor, filmat alături de părintele duhovnic Sebastian, a fost înregistrat şi în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele, după cum a relatat Gândul. "Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţi. Le-am spus verde în ochi", spunea preşedintele PSD Satu Mare, în înregistrarea respectivă.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte proiectul de hotărâre inclus pe agenda şedinţei de marţi a Guvernului prin care Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului ar urma să primească gratuit de la Guvern, în proprietate, o serie de imobile ale statului pe care în prezent le are în administrare, părintele Constantin Stoica a subliniat că nu Patriarhia, ci Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este iniţiatorul proiectului.

Proiectul de act normativ a fost înregistrat la Guvern luni, 10 noiembrie.

Citește și: Aşa începe totalitarismul. De ce trebuie să ne îngrijorăm că Ponta foloseşte Biserica

Aceeaşi procedură va fi aplicată de Guvern şi pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, pe agenda Guvernului fiind introdus şi un proiect prin care un imobil folosit în prezent de către Arhiepiscopie este cedat gratuit în proprietatea acesteia.

Citește și: BOR îi cere probe lui Băsescu pentru acuzațiile de implicare în campania electorală

La sfârşitul lunii octombrie, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Biserica Ortodoxă Română s-a implicat, evident, în campania pentru prezidenţiale în sprijinul PSD, explicaţia ţinând de interesele financiare susţinute de Guvern, menţionând şi că "Victor Ponta nu a lăsat vreo icoană nepupată în România".

Biserica Ortodoxă Română a emis ulterior un comunicat oficial în care îi cerea președintelui Traian Băsescu să prezinte dovezi pentru implicarea politică partizană a Bisericii în campania electorală.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă