17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăPoliticăPrima reuniune după CExN-ul tensionat din PSD

Prima reuniune după CExN-ul tensionat din PSD

La BPN va participa şi premierul Viorica Dăncilă, dar şi contestatarii liderului social-democrat, anunţă Mediafax.

La şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional al PSD vor fi prezenţi şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al partidului, cum ar fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, primarul sectorului 3 Robert Negoiţă sau secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au precizat sursele politice, pentru MEDIAFAX.

De asemenea, preşedintele executiv al PSD, Viorica Dăncilă, va participa la şedinţa de luni, potrivit surselor menţionate.

Aceleaşi surse au adăugat că subiectul dezbaterii în şedinţa BPN al PSD de luni va fi referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

În contextul referendumului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la finalul şedinţei CEx de vineri seară, că discuţiile şi acţiunile legate de o remaniere guvernamentală a miniştrilor din Cabinetului Dăncilă vor fi amânate după data de 7 octombrie.

“În ceea ce priveşte remanierea, i-am consultat pe colegii mei când cred că este bine să fie făcută şi aproape în unanimitate au zis după referendum. Oricum, doamna prim-ministru începuse o evaluare miniştrilor, care este în desfăşurare şi după referendum vom avea un Comitet Executiv Naţional, care va hotărî cine din partea Partidului Social sau pe locurile Partidului Social Democrat cine va mai rămâne în Guvern, cine nu”, a declarat Dragnea, vineri seară, la încheierea şedinţei CExN.

Liderul PSD a adăugat că de acum încolo o calitate obligatorie a fiecărui ministru din Guvernul Dăncilă va fi “buna comunicare”, lucru care va fi o condiţie pentru rămânerea în Executiv.

Vineri a avut loc Comitetul Executiv Naţional al PSD, în care s-a supus la vot continuitatea sprijinului oferit pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Doar opt social-democraţi din CexN au votat împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea, în timp ce 56 au votat pentru susţinere. Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, “Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”, într-o şedinţă care a durat peste opt ore.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019. Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

Potrivit structurii PSD, Biroul Permanent Naţional este constituit din: preşedintele PSD, preşedintele Executiv al PSD, preşedintele de Onoare al PSD, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, vicepreşedinţii PSD, secretarul general al PSD, trezorierul PSD, preşedintele CFN, liderii naţionali ai TSD, OFSD, OPSD, LAL.

Cele mai citite

România are aproape 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate și 19 milioane de beneficiari – Carmen Orban (Guvern)

​România se apropie, în acest an, de 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care „anul trecut erau 5 milioane...

Premierul Ciolacu dă o majorare de salarii de 10 la sută. Prima tranșă e în iunie, când sunt alegerile

Guvernul PSD - PNL, condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, le oferă unora dintre bugetari o mărire de salarii de zece la sută în...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă