19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăRaluca Turcan, critici dure la adresa ministrului Finanțelor: „Să își ia rolul...

Raluca Turcan, critici dure la adresa ministrului Finanțelor: „Să își ia rolul în serios!”

Raluca Turcan îi solicită ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să precizeze urgent cărei autorităţi fiscale trebuie să se adreseze aceştia de la 1 aprilie.

“PNL a propus şi Parlamentul a adoptat legea în baza căreia, de la 1 aprilie 2018, viaţa contribuabililor mijlocii trebuia să se simplifice, prin administrarea obligaţiilor fiscale de către ANAF la nivel judeţean. Astfel, antreprenorul mijlociu nu ar mai trebui să facă lunar sute de kilometri până la sediul regional al ANAF, să se înghesuie la cozi interminabile, doar ca să depună declaraţii sau să facă plăţi. La trei luni de la adoptarea legii, ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice îşi bat joc de contribuabili! Deşi ştiau că se apropie termenul de 1 aprilie, niciuna dintre autorităţi nu a făcut nimic ca să pună în aplicare legea. Sediile judeţene ale ANAF nu au nici la această oră infrastructura pregătită, softuri sau personalul necesar pentru a prelua în administrare pe cei peste 20 de mii de contribuabili mijlocii. Cui se vor adresa miile de antreprenori după data de 1 aprilie? Vor fi ei pasibili de sancţiuni, din cauză că autorităţile sunt incompetente?”, spune Turcan într-un comunicat.

Ea îi solicită ministrului de Finanţe să aducă clarificări.

“Să îşi ia rolul de ministru în serios, să înceteze să mai facă pe băiatul bun prin studiouri de televiziune şi să nu mai guverneze doar în pauzele de publicitate! Mii de agenţi economici aşteaptă un răspuns clar de la domnia sa, ca ministru şi nu ca om de media. Trebuie să spună urgent cărei autorităţi fiscale se vor adresa, după data de 1 aprilie, miile de contribuabili mijlocii! Să spună cum a fost posibil ca ANAF să-i uite şi să nu facă nimic! Să spună cine este vinovat pentru situaţie şi ce sancţiuni a aplicat! Dacă domnul Teodorovici are în intenţie să semneze o altă ordonanţă de prorogare a termenului din Legea nr.30/2018, atunci îi solicit să semneze, mai degrabă, propria demisie!”, conchide Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...
Ultima oră
Pe aceeași temă