22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăAldineCe rezoluție a adoptat PE în urma tragediei de pe Mediterană

Ce rezoluție a adoptat PE în urma tragediei de pe Mediterană

Parlamentul European (PE) a votat, miercuri, o rezoluție prin care cere Uniunii Europene să facă tot ce poate pentru a preveni pierderea altor vieți omenești pe mare, după tragedia de pe Mediterana de la mijlocul lui aprilie, când sute de imigranţi s-au înecat în urma scufundării ambarcaţiunii în care se aflau, informează Mediafax

Printre măsurile propuse se numără extinderea mandatului operațiunii Triton în Mediterana, ca să includă “operațiuni de căutare și salvare la nivel UE”. PE a cerut și un număr obligatoriu pentru repartizarea între statele UE a celor care cer azil, contribuții mai mari pentru reintegrare, o cooperare mai bună cu state terțe și măsuri mai dure împotriva traficanților de persoane, potrivit unui comunicat al PE. 

Parlamentul cere UE și statelor membre să stabilească un mandat clar pentru Triton, “astfel încât aria sa de operare să fie extinsă, iar mandatul său să cuprindă și operațiuni de căutare și salvare la nivel UE”. Triton este coordonat de agenția de control a granițelor UE, Frontex, și acoperă în prezent doar 30 de mile distanță față de coasta italiană.

Citește și: MAE: Primul bilanț al Parteneriatului Strategic pentru integrarea Moldovei în UE, extrem de rodnic

UE și statele membre ar trebui să se asigure că “obligațiile de căutare și salvare sunt îndeplinite efectiv și, ca urmare, finanțate potrivit”, subliniază rezoluția, aprobată cu 449 voturi pentru, 130 împotrivă și 93 de abțineri.

Parlamentul cere “organizarea unei operațiuni de salvare umanitare la nivel european, puternică și cu caracter permanent, care, precum Mare Nostrum, să aibă loc în mare liberă și la care să contribuie financiar și cu dotări și mijloace toate statele membre”.

Statele UE ar trebui de asemenea să continue să manifeste solidaritate și angajament prin creșterea contribuțiilor lor la bugetele și operațiunile Frontex și ale Oficiului European de Sprijin pentru Azil (EASO), au mai spus deputații. Parlamentul cere ca aceste agenții să primească resursele necesare umane și tehnice, pentru a-și putea îndeplini obligațiile, “din bugetul UE și fondurile sale relevante”.

Parlamentul regretă că în cadrul Consiliului European din 23 aprilie nu s-a luat decizia creării unui mecanism de solidaritate obligatoriu la nivel UE. Pentru a răspunde celor mai recente tragedii din Mediterana cu “solidaritate și o corectă responsabilitate comună”, deputații spun că “o cotă obligatorie” pentru repartizarea între toate statele membre UE a celor care cer azil ar trebui stabilită de Comisia Europeană.

Citește și: O navă cu 300 de imigranţi la bord a lansat un SOS în Marea Mediterană

În opinia eurodeputaţilor, statele membre ar trebui să utilizeze extensiv posibilitățile existente pentru a elibera vize umanitare şi ar trebui să aibă contribuții mai mari la programele de reintegrare, iar regulile sistemului european comun de azil ar trebui transpuse imediat și transparent în legislația națională și implementate de toate statele membre participante.

Rezoluția cere o coordonare mai apropiată între politicile UE și ale statelor membre în rezolvarea cauzelor imigrației și o mai mare cooperare cu statele partenere în Orientul Mijlociu și Africa.

Rezoluția mai cere sancțiunile penale cele mai dure pentru traficul de persoane și solicită statelor membre și agențiilor UE să lucreze îndeaproape pentru a identifica și a urmări finanțarea acestor rețele criminale, precum și modul lor de operare, astfel încât să nu mai poată obține câștiguri punând viețile migranților în pericol.

Cele mai citite

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă