29 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăAldineCe spune Kovesi despre demnitarii cercetați de DNA

Ce spune Kovesi despre demnitarii cercetați de DNA

Procuroarea şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a spus, marţi, în Comisia pentru Control Bugetar a PE, că în 2014 a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de procurorii anticorupţie. 

Mai mult, Kovesi a arătat la audierea cu privire la MCV din Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European (PE) că, pentru România, corupţia a reprezentat o “problemă sistemică”, fiind dezvoltat în timp un sistem de legături între politicieni, oameni de afaceri şi funcţionari publici care acţionau concertat pentru fraudarea resurselor publice.

Citește și: Monica Macovei: DNA nu ar fi existat fără MCV

Șefa DNA a precizat că anul trecut a formulat 12 cereri de încuviințare a urmăririi penale faţă de miniştri şi foşti miniștri, din care una a fost trimisă PE.

Procuroarea şefă al DNA a mai spus că, în 2014, numărul persoanelor trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a triplat faţă de 2006, iar numărul persoanelor condamnate de instanţele de judecată în cauze instrumentate de DNA a crescut de peste şapte ori .

Kovesi a mai spus că, din 2007 până în prezent, DNA a dispus trimiterea în judecată a 48 de demnitari, respectiv un fost prim-ministru, în trei dosare distincte, un vicepremier, opt miniştri, 29 deputaţi şi şapte senatori.

Citește și: Kovesi și Cazanciuc, la audierea din Parlamentul European cu privire la MCV

Dintre aceştia, au fost deja condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie un fost prim ministru, şase miniştri, 15 deputaţi şi cinci senatori, restul cazurilor fiind în curs de soluţionare, a precizat Kovesi.

Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European a organizat, marţi, o audiere privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în ceea ce privește Bulgaria și România, raportor fiind europarlamentarul Monica Macovei.

Scopul audierii este de a permite “o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”.

Cele mai citite

Reacția lui Marcel Ciolacu, după apariția sondajului în care Geoană este favorit la prezidențiale

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, a comentat, vineri, la Baia Mare, sondajul de opinie în care Mircea Geoană este plasat pe prima poziţie în...

Ana Bogdan, în turul al treilea la Roland Garros, după ce a eliminat-o pe finalista din 2021

Tenismena română Ana Bogdan s-au calificat în runda a treia a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a învins-o în...

Au început săpăturile pentru construirea Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate medicală ridicată de la zero în București în ultimii 35 de ani

Sectorul 4 al Municipiului București continuă să investească masiv în infrastructura medicală a Capitalei, folosind fonduri europene nerambursabile. După ce în ultimele trei luni au...
Ultima oră
Pe aceeași temă