14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSocialOfertă la Iași: compania de transport public închiriază un tramvai de epocă...

Ofertă la Iași: compania de transport public închiriază un tramvai de epocă pentru nunți

Compania de Transport Public (CTP) Iaşi închiriază tramvaie, autobuze, autocare sau utilaje, cu preţuri cuprinse între 65 de lei pe oră, pentru un grup de sudură, şi aproape 600 de lei pe oră, adică circa 120 de euro pe oră, pentru un tramvai de epocă.

„Închiriem vehicule şi utilaje, la preţuri accesibile, însă în special este căutat tramvaiul de epocă, pentru diverse evenimente particulare. Tramvaiul de epocă a fost cel mai solicitat până acum de către ieşeni. Nu este vorba doar despre instituţii sau organizaţii, ci chiar şi de către persoane fizice, care doresc, de exemplu, să transporte alaiul de nuntă. Am avut solicitări şi de la persoane care doreau să organizeze reuniuni după un deceniu sau două de la încheierea cursurilor liceale ori universitare”, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al CTP Iaşi.

Acesta a adăugat că tramvaiul de epocă este solicitat în special în lunile de vară, dar societatea are cereri şi pentru tramvaie de tip ITB, care circulau în anii ’60.

„Am mai avut solicitări şi pentru tramvaie tip ITB, făcute pe vremuri la Bucureşti, care circulau prin anii ’60, pentru evenimente ce privesc rememorarea perioadei comuniste”, a subliniat Adrian Mihai.

Cele mai citite

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic

Rusia a plasat România pe un fel de "listă neagră", aceea a țărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicând precis și ce fel de...

Cum arată joburile viitorului. 62% dintre elevii români aspiră să lucreze în domeniul IT

Domeniul IT&C este cel mai atractiv pentru liceeni atunci când vine vorba despre viitorul lor loc de muncă (62%), urmat de zona de creare...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...
Ultima oră
Pe aceeași temă