16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSondaj: Românii se tem în continuare pentru locul de muncă

Sondaj: Românii se tem în continuare pentru locul de muncă

Românii sunt mai optimiști în ceea ce privește piața muncii, însă sunt în continuare îngrijorați de siguranța locului de muncă. De asemenea, cei mai mulți bani merg, în continuare, spre plata creditelor și împrumuturilor, arată sondajul Nielsen, care măsoară aşteptările despre piaţa muncii, situaţia financiară şi posibilitatea de a cheltui în 60 de țări.

Citește și: Standardul de viață al europenilor, în scădere

Conform sondajului, încrederea românilor a urcat, în aprilie-iunie, pentru al treilea trimestru consecutiv, şi se apropie de valoarea medie europeană. Astfel, România ocupă locul 18 din 32, situându-se după ţări precum Cehia, Letonia şi Estonia şi înaintea Slovaciei, Poloniei şi Bulgariei, conform Mediafax.

"În ceea ce priveşte cea mai mare parte a banilor rămaşi dupa acoperirea cheltuielilor de subzistenţă, aceasta este folosită pentru plata împrumuturilor şi a creditelor, în timp ce, la polul opus, înregistrând cele mai mici valori, se află activităţi precum investirea în fonduri mutuale sau pensii. Sănătatea şi siguranţa locului de muncă sunt, în continuare, principalele îngrijorări ale consumatorilor români din mediul urban, iar din strategia lor de economisire pentru viitor fac parte renunţarea la achiziţia de haine noi şi diminuarea ieşirilor în oraş", notează raportul.

Potrivit rezultatelor studiului, cei mai optimişti consumatori se regăsesc în Danemarca, Elveţia, Germania, Norvegia, Marea Britanie şi Israel.

Citește și: Românii cheltuie cel mai mult pe mâncare și taxe. Nu investim în educație, iar bătrânii nu au bani de haine

Pe de altă parte, Portugalia are cei mai pesimişti consumatori, precedată de Slovenia, Croaţia, Italia, Serbia, Grecia şi Ungaria.

"În Europa, încrederea consumatorului a crescut în 72% din pieţele măsurate în al doilea trimestru, doar 6 din 32 de pieţe raportând scăderi. Danemarca (106), Belgia (80) şi Italia (51) au crescut fiecare cu 6 puncte comparativ cu primul trimestru, în timp ce Olanda (81), Ucraina (61) şi Croaţia (50) au raportat o creştere cu 5 puncte faţă de trimestrul anterior. Alte îmbunătăţiri notabile ale încrederii includ o creştere în ultimul an pentru Marea Britanie de 11 puncte, până la un scor de 90 – cel mai ridicat nivel înregistrat din 2007. De asemenea, Indicele de încredere al Rusiei prezintă o creştere de trei trimestre consecutive, ajungând la un scor de 85 în al doilea trimestru. Încrederea Franţei a crescut pentru doua trimestre consecutive, înregistrând un scor de 60", menţionează raportul.

Şi la nivel global se remarcă o creştere a încrederii consumatorilor, la un Indice de 97 în al doilea trimestru din 2014, cel mai mare scor de după primul trimestru din 2007. Nielsen notează că jumătate dintre respondenţii la nivel global sunt de părere că piaţa muncii va prezenta condiţii bune sau excelente în următorul an, o creştere faţă de primul trimestru şi un nivel neatins din 2007.

La nivelul zonelor analizate, încrederea consumatorilor a crescut, comparativ cu primul trimestru, cu trei şi, respectiv, doua puncte în America de Nord (103) şi Europa (77). Scorul cel mai ridicat a fost înregistrat în regiunea Asia-Pacific, rămânând la aceeaşi valoare de 106 din primul trimestru. În plus, nivelul încrederii a scăzut faţă de trimestrul anterior în America Latină (90) şi în Orientul Mijlociu/Africa (93), pierzând trei puncte şi, respectiv, un punct.

Sondajul global Nielsen, iniţiat în 2005, măsoară nivelul de încredere a consumatorilor, principalele îngrijorări ale acestora şi intenţia de cumpărare în rândul a peste 30.000 de respondenţi cu acces la internet din 60 de ţări.

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă