14.1 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecial1.300 de fiole cu testosteron, descoperite de poliţiştii de frontieră

1.300 de fiole cu testosteron, descoperite de poliţiştii de frontieră

Aproape 1.300 de fiole cu testosteron au fost descoperite, vineri, într-un Audi A8, înmatriculat în Bulgaria, substanţa dopantă fiind confiscată de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni, potrivit Agerpres.

“Poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. Într-un loc special amenajat în galeria de admisie a motorului autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, au fost descoperite fiolele inscripţionate ‘Testosterona E’. Aceasta este o soluţie injectabilă care conţine testosteron, substanţă dopantă cu grad mare de risc, inclusă în lista substanţelor interzise”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Denis Mihaela Lazăr. 

Potrivit sursei citate, substanţele interzise cât şi autoturismul au fost confiscate. De asemenea, contrabandistul a fost amendat cu 48.000 lei. 

Cele mai citite

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary...

Declarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul istoric din Cupa României

Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul Hunedoara spre câștigarea primei Cupe a României din istoria clubului, susține că elevii lui au avut...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....
Ultima oră
Pe aceeași temă