Ieri s-au împlinit 134 de ani de când Dobrogea s-a reunit cu România, în timpul regelui Carol I. Dobrogea a revenit ţării noastre în urma Războiului de Independenţă dintre anii 1877-1878 (sau războiul ruso-turc).
Pe 14 noiembrie 1878, Dobrogea a reintrat, oficial, în componenţa statului român modern. Congresul de pace de la Berlin, din iunie – iulie 1878, a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei. Pacea venea după războiul purtat între anii 1877 şi 1878 înte Imperiul ţarist şi Imperiul otoman, al cărui principal scop a fost reorganizarea Ţărilor Balcanice.
România a intrat în acest război pentru a-şi cuceri, pe câmpul de luptă, independenţa proclamată în ziua de 9 mai 1877. La Congresul de pace de la Berlin, desfăşurat în perioada 13 iunie-13 iulie 1878, a fost recunoscută independenţa României, dar în mod condiţionat. Dobrogea şi Delta Dunării au intrat în componenţa statului român, însă, în schimbul lor, Rusia a luat statului român cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad şi Ismail. “Pregătirile pentru unirea Dobrogei cu România au început pe la mijlocul lunii octombrie 1878, când a fost promulgată şi o lege pentru reintegrarea Dobrogei.
În ziua de 10 noiembrie, Domnitorul Carol I a prezidat întrunirea Consiliului de Miniştri, în care au fost stabilite normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei şi pentru primele organizări. În ziua de 13 noiembrie, Principele Carol I şi prim-ministrul Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziţii pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, Domnitorul a elaborat o proclamaţie către locuitorii Dobrogei şi un ordin de zi către armată. Documentele prezintă principiile şi modul de reintegrare a Dobrogei la statul modern român. În calitate de prefecţi au fost numiţi
G. Ghica şi N. Opran, primul la Constanţa, iar cel de-al doilea la Tulcea. N. Catargiu a fost desemnat responsabil cu trecerea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră în stăpânire românească”, spune Sorin Colesniuc, cercetător ştiinţific şi directorul Muzeului Callatis.
Proclamaţia lui Carol
În dimineaţa zilei de 14 noiembrie 1878, Domnitorul Carol I, după ce a călătorit o noapte întreagă, a ajuns la Brăila. Acolo a fost primit de Ion C. Brătianu, generalul G. Angelescu – comandandul Diviziei militare ce urma să intre în Dobrogea, prefectul judeţului, primarul Brăilei şi consilieri locali, precum şi numeroşi cetăţeni ai oraşului. În cadrul festivităţilor organizate s-au ţinut mai multe discursuri, iar episcopul Dunării de Jos a oficiat un Te Deum.
Cu acest prilej, s-a dat citire celor două importante documente:Proclamaţia către dobrogeni şi un Înalt ordin de zi către armată. Proclamaţia poate fi considerată ca fiind, în aceeaşi măsură, o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor ţării, a religiei minorităţilor din această provincie şi a proprietăţilor, a ordinei şi disciplinei, dar şi un îndemn la colaborare cu autorităţile statului român. La final, Carol I a străbătut oraşul Brăila în fruntea trupelor militare şi în aplauzele cetăţenilor. După festivităţi, oficialităţile, împreună cu Principele Carol I şi prim-ministrul Ion. C. Brătianu, s-au îmbarcat pe vasul „Ştefan cel Mare” şi au debarcat în Dobrogea, la Ghecet, unde au fost întâmpinaţi de numeroşi dobrogeni: români, turci, tătari şi bulgari.
De la Ghecet, Carol I s-a întors în capitală pentru a deschide întrunirea Corpurilor Legiuitoare, însă nu înainte de a ura drum bun trupelor militare care plecau spre Măcin. Autorităţile civile şi militare ale statului român au ajuns la Măcin, apoi la Babadag, după care, în ziua de 18 noiembrie, au intrat în Tulcea. În oraşul Constanţa au ajuns în ziua de 23 noiembrie 1878.
Trei etape
În concluzie, ziua de 14 noiembrie reprezintă ziua unirii Dobrogei cu România. Este ziua în care, la Brăila, în anul 1878 s-au desfăşurat festivităţile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră revenea la patria-mamă. Unirea Dobrogei cu România reprezintă a doua etapă în procesul de unire naţională a românilor. Prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când Moldova s-a unit cu Muntenia, iar a treia a avut loc la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
