14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecial17 arestări la Saint Louis după o manifestație împotriva rasismului pornită de...

17 arestări la Saint Louis după o manifestație împotriva rasismului pornită de la cazul adolescentului împușcat de un polițist

17 arestări lau avut loc la Saint Louis după o manifestație împotriva rasismului pornită de la cazul adolescentului de culoare împușcat de un polițist alb, informează Mediafax.

Cele 17 persoane au fost arestate duminică la Saint Louis (Missouri) pentru că au refuzat să se disperseze în urma unei manifestaţii împotriva rasismului şi violenţei poliţiştilor organizate în acest weekend, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Citește și: Michael Brown, tânărul de culoare mort în Statele Unite a fost împuşcat de şase ori

Mii de persoane participă, începând de vineri, la manifestaţii pe străzile din Saint Louis, sub sloganul "Weekendul rezistenţei", după ce un tânăr de culoare, Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost împuşcat de un poliţist alb, la Ferguson, o suburbie a oraşului Saint Louis, în august. Manifestaţii sunt programate până luni.

"Noaptea trecută, 17 persoane au fost arestate pentru o reuniune ilegală", a anunţat poliţia locală într-un mesaj postat pe Twitter.

Manifestanţii au fost plasaţi în arest preventiv. Ei au încercat să organizeze o acţiune de ocupare în parcarea unui minimarket.

Şeful poliţiei, Sam Dotson, a declarat că manifestanţii arestaţi au "aruncat cu pietre în poliţie", condamnând "comportamentul ilegal" al acestora.

Protestatarii au negat că s-a aruncat cu pietre şi i-au acuzat pe poliţişti că s-au comportat ca nişte "hooligans", afirmând că aceştia au utilizat spray-uri cu piper asupra unor persoane care filmau acţiunea de ocupare.

Tânărul Michael Brown a fost ucis prin împuşcare pe 9 august. Potrivit poliţiei, poliţistul Darren Wilson l-a împuşcat pe Brown după ce a fost atacat şi pentru că tânărul a încercat să-i ia arma de serviciu. Potrivit unor martori, tânărul nu era înarmat şi a fost omorât prin împuşcare în timp ce ţinea mâinile ridicate în aer.

Moartea lui Michael Brown a provocat două săptămâni de violenţe urbane la Ferguson, o suburbie cu populaţie majoritară afroamericană.

Tensiunile au crescut din nou miercuri, după uciderea, tot de către un poliţist alb, a unui tânăr de culoare, în apropierea locului în care a fost ucis Michael Brown.

Moartea lui Brown a declanşat o dezbatere la nivel naţional asupra rasismului şi a determinat justiţia americană să deschidă o anchetă internă vizând poliţia din Ferguson.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă