14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial3 milioane de lei - bani cheltuiţi de Victor Ponta pe câteva...

3 milioane de lei – bani cheltuiţi de Victor Ponta pe câteva deplasări externe

Aproape trei milioane de lei! Este suma pe care a cheltuit-o Guvernul Ponta pe trei deplasări în statele asiatice, în statele arabe şi în Mexic. Informaţiile, făcute publice la solicitarea Realitatea TV, au fost ţinute la secret în timpul mandatului Guvernului Ponta, care a refuzat să facă publice cheltuielile. Asta deşi presa a trimis solicitări în baza Legii privind accesul la informaţiile de interes public.

Două turnee a efectuat fostul prim-ministru Victor Ponta cu scopul declarat de a atrage investiţii în România. Cel mai lung şi mai costisitor a fost turneul asiatic, în Adzerbaijan, Kazahstan, Uzbekistan şi China. O deplasare de zece zile, care a costat peste 1,7 milioane de lei. Cea mai mare sumă, aproximativ 1,6 milioane de lei, a fost alocată pentru utilizarea aeronavei guvernamentale. În delegaţie s-au aflat 16 persoane. Presa a scris, la acea vreme, că singurul om de afaceri care a făcut parte din delegaţie a fost mâna dreaptă a deputatului PSD Sebastian Ghiţă, Alex Iacobescu.

Pe locul al doilea în topul deplasărilor costisitoare şi ţinute la secret se află turneul din ţările arabe, din perioada 29 aprilie – 05 mai 2015. Deplasarea a vizat Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi a costat 930 de mii de lei. Cea mai mare sumă – 851.000 de lei – a fost cheltuită tot pentru utilizarea aeronavei guvernamentale.

Pe locul al treilea se află ultima deplasare pe care a efectuat-o Victor Ponta înainte de a-şi da demisia. Fostul prim-ministru şi celelalte şapte persoane din delegaţie au cheltuit peste 174 de mii de lei pentru a merge în Mexic, la Summitul Global pentru o Guvernare Deschisă, acolo unde Ponta a ţinut un discurs.

Tragând linie, cele trei deplasări au costat în total aproape trei milioane de lei. Suma este asemănătoare cu cea cheltuită de parlamentari pentru deplasările externe efectuate în cursul anului 2015.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă