12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecial5 sirieni, prinși de polițiști după ce au trecut Prutul cu o...

5 sirieni, prinși de polițiști după ce au trecut Prutul cu o cameră de cauciuc

Polițiștii vasluieni au prins 5 sirieni care au traversat râul Prut cu ajutorul unei camere de cauciuc și au intrat ilegal în România cu intenţia de a ajunge în spaţiul Schengen.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, citați de Mediafax, cei cinci tineri au fost prinşi pe raza localităţii vasluiene Valea Grecului, în urma unei avertizări transmise de către autorităţile de frontieră din Republica Moldova, care au observat intenţia sirienilor de a trece râul Prut.

Cei cinci emigranţi au fost uşor de recunoscut de către poliţiştii de frontieră, în condiţiile în care aveau hainele ude şi murdare.

"Conform procedurilor, cele cinci persoane au fost legitimate, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu vorbesc limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, în vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor. În urma verificărilor specifice efectuate şi cu sprijinul autorităţilor din Republica Moldova, s-a stabilit că cei cinci bărbaţi au trecut râul Prut cu ajutorul unei camere de cauciuc, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al ITPF Iaşi, Denis Lazăr.

Poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit dosar penal pe numele sirienilor pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, tinerii emigranţi fiind predaţi autorităţilor de frontieră din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă