16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecial7 alimente benefice pentru creier

7 alimente benefice pentru creier

ACTIVITATE CEREBRALĂ

Odată cu înaintarea în vârstă funcția de memorare a cre­ierului scade. Este cunoscut faptul că această funcție a creierului trebuie permanent stimulată prin exerciții de memorare, dar și prin alte modalități ce pot face parte din stilul nostru de viață.

Există, de exemplu, alimente care contribuie la stimularea activității neuronale, consumarea regulată a acestora conducând la o mai bună funcționare cerebrală. 

Afinele, dar și alte fructe de pădure, precum coacăzele sau murele, prin conținutul lor ridicat de antioxidanți, stimulează dezvoltarea celulelor.

Ouăle conțin proteine și coline, care îmbunătățesc memoria. Lecitina din compoziţia lor păstrează celulele nervoase sănătoase și memoria intactă.

Cimbrul îmbunătățește activitatea neuronală chiar și în cazul persoanelor în vârstă.

Varza roșie conține polifenoli, care îmbunătățesc funcționarea neuronală și scad riscul apariției accidentului vascular cerebral.

Salvia are efect calmant, ajutându-ne să ne concentrăm mai bine chiar şi atunci când traversăm o perioadă mai tensionată.

Somonul, prin conținutul bogat în acizi grași omega-3 contribuie la o mai bună funcționare a creierului. 

Ginseng, una din cele mai cunoscute plante din lume, nu numai că ajută funcţia cerebrală prin creşterea fluxului sangvin la nivelul creierului, asigurând o mai bună oxigenare şi un aport crescut de nutrienţi la acest nivel, dar sporește chiar capacitatea de concentrare. El este însă contraindicat celor care au hipertensiune arterială.  

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă