14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialA apărut revista Căminul, ediția de toamnă

A apărut revista Căminul, ediția de toamnă

Ca și în edițiile precedente, ediția de toamnă a revistei Căminul consacrează un spaţiu considerabil tendinţelor care s-au conturat deja pentru această perioadă precum și soluțiilor premium în domeniul amenajărilor, finisajelor și designului de interior.

Sunt trecute astfel în evidenţă în primul rând tendinţele privind elementele care sunt responsabile de amprenta finală oricărei amenajări, și anume covoarele, mobilierul, placările ceramice și materialele textile. Nu mai puţin importante sunt şi aşteptările legate de cel mai important târg de bunuri de larg consum din a doua jumătate a anului (Tendence), privite inclusiv prin prisma accesoriilor lifestyle, precum şi prin cea ecologică, mai cu seamă că în cadrul acestui eveniment se desfăşoară în paralel şi târgul Ecostyle. O temă se cere a fi subliniată în mod special, şi care se continuă și în această ediție a revistei este cea legată de o tendinţă care se face simţită tot mai pregnant în alegerea soluţiilor arhitecturale şi de interior: casele panoramice cu deschideri foarte largi. Tot la rubrica Tendințe sunt prezentate diferite modalități de abordare privind designul de interior, între care proiectarea tridimensională, reconversia spațiilor, loftul, stilul retro al anilor ’50 – ’60.

Fie că este vorba de mobilierul de bucătărie, plăcile ceramice pictate manual, acoperișul sau încălzirea casei, revista Căminul propune în această ediție numeroase soluții premium, între care se pot aminti țiglele ceramice, mobilierul pentru stilul industrial sau șemineele.

În ceea ce privește prezentarea de case, sunt propuse două subiecte. În primul, fiecare detaliu de arhitectură aduce în prim plan eleganța, noblețea și șarmul caselor de la sfârșitul secolului XIX, din București, fiind un exemplu de stil eclectic de amenajare. Realizată într-o juxtapunere de vechi şi nou, piese vintage şi hand made, amenajarea celei de a doua case propuse aduce în prim-plan bogatul potenţial estetic al mobilierului şi decorului exotic, tânărul cuplu căruia îi aparţine locuinţa alegând un decor ce reflectă admiraţia pentru artă şi design.

Tot ca o propunere de interior poate fi privit și articolul Arta aborigenă într-o ambianță eclectică, în care se prezintă o amenajare în care accentul este pus pe asocierea dintre picturile și sculpturile aborigene și mobilierul și accesoriile vintage provenite din cultura occidentală într-o casă din îndepărtata Australie.

Rubrica de Călătorii propune Valencia, locație mediteraneană în care tradiția reprezentată de producerea și aplicarea plăcilor ceramice, pe de o parte și arhitectura avangardistă reprezentată de construcțiile realizate aici de Calatrava, pe de altă parte,  fac casă bună.

Revista Căminul se poate găsi în reţeaua modernă de distribuţie a presei: benzinării, aeroporturi, hoteluri, mall-uri, showroom-uri precum şi în reţeaua Inmedio,.

Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

VIDEO. Mesajul transmis de Papa Francisc credincioşilor care sărbătoresc Paştele

Într-un mesaj plin de speranță și încredere, Papa Francisc a transmis un apel puternic la bucurie și pace pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele în...
Ultima oră
Pe aceeași temă