15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialA fost semnat Acordul de parteneriat transpacific. Ce impact va avea

A fost semnat Acordul de parteneriat transpacific. Ce impact va avea

Acordul de parteneriat transpacific (TPP), care este de aşteptat să creeze cea mai mare zonă de liber schimb din lume, a fost semnat joi de cele 12 ţări partenere în cadrul unei ceremonii în Noua Zeelandă transmisă în direct la televiziune, informează AFP, citată de Agerpres.

TPP vizează să îndepărteze barierele din calea comerţului şi investiţiilor între membrii săi, dintre care SUA şi Japonia, care reprezintă 40% din economia mondială. 

Acordul a fost semnat de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, SUA şi Vietnam. 

Pentru a intra în vigoare, el trebuie ratificat în termen de doi ani de parlamentele naţionale şi în special de Congresul SUA unde există o ostilitate tot mai mare, în special în această perioadă de campanie prezidenţială. 

Lan Auckland, manifestanţi au blocat drumurile în semn de protest faţă de semnarea acordului considerând că el va conduce la reduceri de locuri de muncă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă