19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAccident grav pe DN2: Două mașini s-au ciocnit, trei victime au murit

Accident grav pe DN2: Două mașini s-au ciocnit, trei victime au murit

Trei persoane, între care un copil, au murit și alte patru au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs pe DN 2, în județul Ialomița, după ce două autoturisme s-au ciocnit, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, Andreea Loghin, accidentul a avut loc pe DN 2, la ieşirea din oraşul Urziceni către Buzău, cel mai probabil din cauza unei depăşiri neregulamentare.

Primele informaţii arată că un şofer nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să facă o depăşire şi s-a ciocnit cu o maşină care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, trei persoane au murit și alte patru au fost rănite grav.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa au declarat corespondentului MEDIAFAX că printre persoanele decedate se află și un copil, acesta fiind scos de echipa de descarcerare dintre fiarele maşinii.

De asemenea, echipajele de descarcerare au intervenit pentru scoaterea a doi adulți, în timp ce un alt copil, rănit grav, a fost resuscitat, apoi preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.

Imediat după accident, traficul pe DN 2 a fost complet blocat, apoi s-a desfăşurat pe un singur sens, alternativ, în prezent circulația revenind la normal.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă