17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialActivitatea spitalelor va fi monitorizată. La unitățile sanitare vor avea loc controale...

Activitatea spitalelor va fi monitorizată. La unitățile sanitare vor avea loc controale inopinate

Președintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, a anunțat că săptămâna viitoare va începe monitorizarea spitalelor acreditate. Astfel, vor avea loc controale inopinate, acolo unde raportările nu sunt credibile, potrivit Mediafax.

„A apărut zilele trecute ordinul, iar săptămâna viitoare va începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate, am pregătit toate chestionarele şi le trimitem la spitale. Iar spitalele urmează să ne transmită, cu o anumită periodicitate, informaţii de care avem nevoie ca să calculăm indicatorii de monitorizare. Dacă indicatorii ne relevă că evoluţia nu e cea dorită, facem aceste controale inopinate şi reevaluăm acreditarea spitalului. Controalele inopinate vor apărea atunci când tendinţa indicatorilor raportaţi ne arată că acolo este o problemă. O raportare care nu este credibilă va genera un astfel de control”, a declarat Vasile Cepoi, joi, la o conferinţă internaţională care a avut loc la Cluj Napoca.

Președintele ANMCS mai susține că monitorizarea spitalelor acreditate are două scopuri.

„Acreditatea nu este un scop în sine, ci este o dovadă că, la un moment dat, spitalele îndeplinesc condiţiile ca să facă ceea ce spun că fac, adică au ce le trebuie, dotări, personal, resurse. Certificatul de acreditare nu confirmă faptul că personalul medical din unitatea respectivă face corect ceea ce face. Am introdus acest proces de monitorizare prin care încercăm să identificăm care este tendinţa de evoluţie a procesului de management a calităţii”, a explicat preşedintele Vasile Cepoi.

Potrivit președintelui ANMCS, din 433 de spitale, 429 sunt acreditate din 433, nivelul de conformitate de 85% fiind înregistrat la 70% dintre unităţi, ceea ce înseamnă un nivel înalt de conformitate, în condiţiile în care nu a existat o pregătire prealabilă a spitalelor pentru împlementarea unui sistem de calitate.

Vasile Cepoi a participat, joi, la Cluj-Napoca la conferinţa internaţională „Sigmed – viziuni ale managementului calităţii – siguranţa pacientului – gestionarea riscurilor clinice”. La manifestare sunt prezenţi peste 200 de persoane – medici, reprezentanţi ai unor instituţii medicale.

Cele mai citite

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă