8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialAeroportul Băneasa, încadrat în clasa I de risc seismic

Aeroportul Băneasa, încadrat în clasa I de risc seismic

Imobilele aeroportului Aurel Vlaicu din Băneasa, cu excepţia Terminalului de Aviaţie Generală, modernizat, prezintă risc seismic şi necesită lucrări de consolidare, a anunţat, luni, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), potrivit Mediafax.

Terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV), declarat în 2011 monument istoric de importanţă naţională şi universală de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este în proces de reabilitare şi implementare a conceptului de City Airport.

Prima etapă a programului de modernizare a infrastructurii aeroportuare a AIBB AV a fost finalizată în decembrie 2011, prin modernizarea Terminalului de Aviaţie Generală (Corp “C”).

Etapa următoare prevede modernizarea celorlalte trei corpuri de clădire (Rotonda, “A” şi “B”), utilizate în prezent pentru procesarea traficului low-cost, care va fi mutat însă, la 25 martie, pe cel mai mare aeroport din România, Otopeni.

“În faza preliminară a acestei etape a fost efectuată o expertiză tehnică a celor trei corpuri de clădire, finalizată în februarie 2012, în urma căreia a rezultat încadrarea acestora în clasa de risc seismic 1. În consecinţă, au fost luate o serie de măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv anunţarea autorităţilor (Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Primăria Capitalei, Inspectoratul de Stat în Construcţii) precum şi demararea procesului de consolidare”, se arată într-un comunicat al CNAB, care administrează aeroporturile din Băneasa şi Otopeni.

Întrucât aeroportul este monument istoric, CNAB a adoptat un plan de intervenţie care include, pe lângă consolidarea propriu-zisă, şi lucrări necesare conservării corpurilor de clădire şi aducerii lor la aspectul iniţial al monumentului istoric – lucrări la faţade, tâmplărie, termoizolaţiii, terase, acoperiş rotondă.

Aeroportul va lansa în perioada următoare licitaţia publică pentru contractele de proiectare şi execuţie a lucrărilor.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă