15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAfacerea Bukovski, montată de Kremlin?

Afacerea Bukovski, montată de Kremlin?

După cazul Litvinenko, un alt scandal are loc în Marea Britanie în care este implicat un critic  al preşedintelui rus, Vladimir Putin, disidentul Vladimir Bukovski.

Mâna Kremlinului nu încetează să lovească prin diverse metode criticii preşedintelui rus, Vladimir Putin. În cazul Vladimir Bukovski se pare că avem de a face cu un „scenariu cibernetic“.

Disidentul rus Vladimir Bukovski este în greva foamei la domiciliul său din Cambridge de peste o săptămână, pentru a protesta contra a ceea ce el numeşte sistemul judiciar britanic „kafkian“. Bukovski, 72 de ani, acuzat anul trecut de infracţiuni legate de pornografie infantilă, neagă vehement acuzaţiile. În august, a decis să urmărească în justiţie Crown Prosecution Service (CPS) pentru defăimare şi cere daune de 100.000 de lire sterline pentru „falsuri şi acuzaţii răutăcioase“ care îi afectează reputaţia.

Disidentul rus în vârstă de 72 ade ani, amic apropiat al lui Alexandre Litvinenko şi critic dur al comunismului şi al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat pentru Guardian referitor la CPS:  „Pur şi simplu mă defăimează şi vor trebui să-mi ceară scuze. Declaraţia publică făcută de CPS contra mea este extrem de mincinoasă, defăimătoare. Se vede acum că nu au nici un fel de probe pentru a-şi susţine cele mai grave acuzaţii şi că totul nu era decât o lovitură de propagandă“.

Bucurie în Rusia

Media de stat din Rusia a primit cu bucurie acuzaţiile CPS, Bukovski fiind un adversar de multă vreme al lui Vladimir Putin. Amic apropiat al lui Litvinenko, alt critic al liderului rus, asasinat la Londra în 2006 cu plutoniu de doi foşti agenţi ai serviciilor secrete ruse, Bukovski a depus mărturie în acest an în ancheta publică privind elucidarea acelei asasinări. La anchetă, a declarat că „sunt sigur că totul s-a făcut la ordinele Kremlinului“. Replica Moscovei a fost această înscenare prin implantarea pe calculator de imagini pornografice şi apoi sesizarea poliţiei britanice…

Înscenare

Prietenii săi din Marea Britanie şi din Rusia susţin că Bukovski este obiectul unei înscenări pentru că este un critic deschis al lui Putin şi a fost o ţintă evidentă pentru piraţii cibernetici ai Kremlinului, care i-au plantat în calculator pornografie. ­Suspiciunile lor sunt motivate de faptul că Rusia a „avertizat“ poliţia britanică cu ajutorul ­Europol. Disidentul a fost acuzat de justiţia britanică din cauza acelor imagini indecente cu copii de pe calculatorul său. El a negat categoric totul şi a precizat că nu a avut nici un contact cu copii de foarte mulţi ani. „Aceste acuzaţii şocante au fost făcute în perioada în care sufăr de o maladie gravă şi şansele mele de supravieţuire sunt încă incerte“.

Bukovski a revenit la domiciliul său din Cambridge săptămâna trecută, după patru luni petrecute într-un spital din Germania unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale cardiace majore. Acum doreşte să-şi spele numele şi va participa la o audiere  la Cambridge. În ultimele zece zile, partizanii săi din întreaga lume îi cer să abandoneze greva foamei şi îl atenţionează că această formă de protest nu va influenţa tribunalul.

O petiţie a fost postată online şi peste 150 de foşti prizonieri politici sovietici şi descendenţii lor au semnat o scrisoare de susţinere în care îl descriu pe Bukovski ca „un om de o statură morală uiaşă“. „Guvernele ruse succesive au dorit să vă vadă mort“,  i-a scris editorul său David Campbell într-un e-mail. Şi a adăugat: „De ce vă riscaţi viaţa dând astfel satisfacţie Kreminului?“ 

REZISTENŢĂ

Un disident veteran

Bukovski este un inamic al puterii comuniste. A început protestele contra puterii sovietice la începutul anilor 1960, a fost închis fără proces în 1963 şi a petrecut următorii 12 ani într-o serie de închisori, lagăre de muncă şi spitale psihiatrice şi a fost prima persoană care a expus Vestului utilizarea abuzivă a psihiatriei sovietice contra prizonierilor politici. URSS l-a expulzat în 1976 şi a venit în Marea Britanie doi ani mai târziu.

Bukovski declară că nu este pregătit să moară, dar ar fi gata să o facă dacă cererea sa adresată justiţiei nu este ascultată.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă