13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAl treilea plan de asistenţă financiară pentru Grecia, votat miercuri de Parlamentul...

Al treilea plan de asistenţă financiară pentru Grecia, votat miercuri de Parlamentul german

Programul de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro, va fi votat miercuri de Parlamentul german, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al Legislativului.

Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seară, cel de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, care trebuie să adopte o serie de reforme macroeconomice, în sensul creşterii taxelor şi reducerii deficitului bugetar, pentru a obţine ajutorul de 86 de miliarde de euro.

Unele dintre statele membre ale zonei euro, inclusiv Germania, trebuie să-şi consulte Parlamentele cu privire la noul plan de asistenţă financiară. Celelalte ţări care trebuie să organizeze voturi în Parlament sunt Austria, Estonia, Portugalia şi Spania, în timp ce Legislativul grec a aprobat acordul vineri.

Grecia va primi o sumă iniţială de 13 miliarde de euro joi dimineaţă, a declarat Klaus Regling, şeful Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), potrivit Mediafax. Grecia trebuie să achite, în aceeaşi zi, o rată de 3,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.

Restul de până la 26 de miliarde de euro din prima tranşă va fi acordat lunile următoare, în schimbul unor progrese privind reformele convenite, au precizat miniştrii de Finanţe din zona euro, într-un comunicat.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. 

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). 

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă