18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAlertă de incendiu la Wimbledon: Serena Williams, în afara oricărui pericol. Unde...

Alertă de incendiu la Wimbledon: Serena Williams, în afara oricărui pericol. Unde se afla liderul WTA

O alertă de incendiu a fost înregistrată miercuri seara la Wimbledon, iar mai mulți spectatori de pe arena centrală au fost evacuați, în timp ce liderul WTA Serena Williams a fost întreruptă în timpul unui eveniment.

Programul turneului de la Wimbledon a fost dat peste cap în decursul serii de miercuri, mai mulți pompieri și polițiști fiind mobilizați după ce un foc a izbucnit într-o cameră cu panouri electrice. Autoritățile au conchis că incediul a fost unul de mici dimensiuni, după ce flăcările au fost oprite la timp. În apropiere se află un restaurant dar și alte clădiri, precum un centru de presă, conform BBC.com.

Serena Williams, liderul WTA, calificată în turul al treilea, susținea o conferință de presă în timpul incidentului, ea fiind întreruptă de reprezentanții turneului. 

Niciun spectator sau jucător nu a fost afectat de incendiu, autoritățile anunțând că focul a fost prea mic pentru a fi înregistrate victime. Totuși unele măsuri de precauție au fost luate, iar circa 3.000 de spectatorii au fost evacuați.

La momentul izbucnirii focului nu se disputa niciun meci pe arena centrală.

Circa un sfert din camera în care izbucnit incendiul a ars, iar autoritățile prezente au rămas la fața locului până după miezul nopții (ora României) pentru a se asigura că nu există pericolul izbucnirii unui nou incendiu.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, a sabotat România

În această perioadă se desfășoară la Meknes cea de a XVI-a ediție a Salonului Internațional al Agriculturii din Maroc, (SIAM) 2024, cel mai...

Cărucioarele pentru bebeluși – află ce model să alegi pentru a fi cel mai folosit accesoriu pentru micuțul tău

Procesul continuu de dezvoltare al tehnologiei nu a ocolit nici domeniul produselor pentru copii, unde, spre exemplu, cărucioarele pentru bebeluși au parcurs o...
Ultima oră
Pe aceeași temă