11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAmenințări de la Tiraspol: Colaborarea între Republica Moldova şi NATO poate duce...

Amenințări de la Tiraspol: Colaborarea între Republica Moldova şi NATO poate duce la consecinţe grave

Autoritățile de la Tiraspol au amenințat că o cooperre viitoare între Republica Moldova și NATO ar putea duce la consecințe grave cu impact negativ asupra zonei de securitate transnistreană. În plus, autoritățile de la Tiraspol s-au declarat îngrijorate și de instalarea sistemelor antirachetă americane în România.

Potrivit adjunctului ministrului transnistrean, Valeri Ignatiev, "participarea activă a Republicii Moldova în cadrul NATO constituie o ameninţare serioasă, care modifică considerabil echilibrul geopolitic în regiune", scrie Mediafax.

"În afară de acţiunile cu caracter distructiv ale Republicii Moldova în Zona de securitate, o ameninţare puternică este instalarea sistemelor antirachetă americane în România", consideră Ignatiev.

"În ultima perioadă, pot fi observate mai multe aspecte negative legate de comportamentul militarilor moldoveni, care participă sau sunt cauza unor incidente" în regiune, a adăugat el.

În opinia oficialului transnistrean, statele membre ale NATO oferă susţinere tehnică şi militară Moldovei, "ocupându-se de instruirea contingentului moldovenesc de menţinere a păcii".

"Este vorba de un complex de acţiuni care poate avea consecinţe grave. De fapt, acesta deja are un impact negativ asupra situaţiei în Zona de securitate, deoarece interesele NATO se află într-o anumită contradicţie cu cele ale Federaţiei Ruse şi Transnistriei", a declarat Ignatiev.

De asemenea, el a denunţat refuzul Chişinăului de a accepta cursuri de formare oferite de Academia militară rusă pentru militari moldoveni.

Ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, a declarat recent, în cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa Liberă, că Republica Moldova va fi invitată pentru prima dată la summitul NATO din septembrie, mai scrie sursa citată.

"Să nu uităm că şi Republica Moldova a contribuit în acest an la succesul misiunilor Alianţei (Nord-Atlantice) de promovare a securităţii şi stabilităţii pe continentul european, am trimis un contingent în KFOR. Datorită acestui fapt vom fi invitaţi şi la summitul Alianţei, în premieră. Şi avem toate premisele, sper, să contăm pe solidaritate din partea Alianţei acum mai mult ca niciodată", a precizat Gherman.

Întrebată dacă Rusia ar putea să fie mai cooperantă în urma solicitării Washingtonului de retragere a armatei de pe teritoriul Republicii Moldova, ministrul a spus că probabil acest demers nu poate fi ignorat. "Statele Unite ale Americii sunt, de fapt, o ţară care consecvent promovează acest deziderat atât în cadrul dialogului bilateral ruso-american, cât şi în cadrul organizaţiilor şi organismelor internaţionale", a afirmat ea.

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă