29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialAmericanii au curățat de gunoaie plaja din Mamaia

Americanii au curățat de gunoaie plaja din Mamaia

mare de oameni, înarmați cu saci de gunoi și bețe, așteptau sâmbătă dimineață pe faleza din Mamaia. Nu se duceau la plajă, deși vremea a fost superbă și mulți turiști se bucurau de soare, ci la muncă voluntară. Misiunea lor: să curețe plaja de gunoaie. Printre ei: adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thomp­son, militari americani de la baza din Mihail Kogălniceanu, dar și de la Deveselu, angajați ai Ambasadei SUA, primarul și prefectul Constanței, angajați ai SC RAJA SA și directorul companiei, Felix Stroe, președintele Ligii Navale a Statelor Unite ale Americii – Consiliul din România, Teodor Patrichi, elevi de la Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân“, jandarmi, voluntari de la Asociația Constanța Altfel, campioni europeni la gimnastică aerobică, Ilie Floroiu și Elena Frâncu, legende ale sportului românesc.

„Suntem responsabili“

Adjunctul misiunii diplomatice a SUA la Bucureşţi, Dean Thompson, a declarat: „Mulţumesc pentru că m-aţi invitat în această locaţie. Este o adevărată plăcere să mă aflu astăzi aici. Mulţumesc primarului şi companiei RAJA, GSP-ului pentru sponsorizare şi suportul acestei acţiuni. Avem aici elevii de la Colegiul «Mircea cel Bătrân», militari americani, militari americani din marina navală. Cred că avem şi poliţişti români şi militari români. Fantastic. Mulţumesc tuturor. Este o acţiune importantă. Suntem responsabili pentru curăţarea oceanelor şi a mediului înconjurător. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea primei iniţiative internationale de curăţare a plajelor, condusă de organizaţia Ocean Conservancy.”

De la doze de bere la o mare de chiștoace

Voluntarii au luat la periat plaja. Au găsit de toate: doze de bere, pet-uri, capace de de sticle, cabluri, saci de plastic îngropați, mii de chiștoace. ”Am găsit din primele minute obiecte care pot fi foarte periculoase pentru resursele maritime: peștii, păsările și alte viețuitoare pot înghiți aceste lucruri, cablurile li se pot înfășura în jurul gâtului”, a spus Dean Thompson. Acesta a precizat că problema deșeurilor de pe plaje este comună și în SUA, și în Asia. ”În SUA, oamenii care fac gunoi pot fi amendați cu amenzi semnificative, care pot ajunge la mii și mii de euro. Încercăm să determinăm lumea să acționeze bazându-se pe propria responsabilitate, dar vom lua măsuri dacă oamenii abuzează plajele de care vrem cu toții să ne bucurăm”, a mai spus acesta.

Se va repeta

„Cu siguranţă va rămâne pentru toţi, şi mai tineri, şi mai bătrâni, o zi de neuitat şi îmi doresc să repetăm cât mai mult asemenea acţiuni care vor sădi sentimente civice în sufletele tuturor. Ne educăm să respectăm natura şi să dăruim un viitor curat copiilor noştri”, a declarat Felix Stroe, directorul general al SC RAJA SA.  

Zi internațională pentru curățarea plajelor

Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată anual în data de 19 septembrie, este un avertisment cu privire la pericolul reprezentat de gunoaiele aruncate în mări şi oceane. Acestea afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea primei iniţiative internaţionale de curăţare a plajelor, condusă de organizaţia Ocean Conservancy.

 

 

Cele mai citite

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...

Ambasadorul României în SUA s-a întâlnit cu Nadia Comăneci

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din întreaga istorie a României. În anul 1989, Nadia a...

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...
Ultima oră
Pe aceeași temă