15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă a Inspectoratului Școlar București, la Liceul Nichita Stănescu, după ce elevilor...

Anchetă a Inspectoratului Școlar București, la Liceul Nichita Stănescu, după ce elevilor li s-a interzis să sune la 112

Liceul Teoretic Nichita Stănescu va fi anchetat, de luni, de către inspectorii bucureșteni, după ce internauții au distribuit o fotografie în care elevilor li se interzicea să sune la 112 în caz de urgență, conform unui comunicat al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB)

"Ca urmare a apariţiei în presă a unor informaţii referitoare la decizia conducerii Liceului Teoretic ,,Nichita Stanescu' ca în cazul producerii unor situaţii de urgenţă privind siguranţa elevilor să nu mai fie apelat serviciul unic de urgenţă 112 şi să se solicite Ambulanţa PULS, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va efectua o cercetare privind acest aspect. A fost cerut, deja, un punct de vedere din partea direcţiunii unităţii de învăţâmânt. Luni, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va analiza la sediul liceului cauzele care au generat acest eveniment", conform IȘMB.

Anunțul privind apelul către Ambulanța Puls Potrivit sursei citate, a fost retras din unitatea de învăţământ anunţul ce conţinea apelarea Ambulanţei Puls. 

Conform procedurilor existente, în cazul producerii unor evenimente deosebite privind starea de sănătate, integritatea elevilor şi siguranţa unităţilor şcolare, se impune apelarea obligatorie a numărului unic de urgenţă 112. 

Precizările IŞMB au fost făcute ca urmare a apariţiei pe reţelele de socializare a unei fotografii cu o notă care ar fi fost afişată la un liceu din Capitală. În anunţul respectiv se preciza: "Este interzis elevilor apelarea numărului de urgenţă 112. În cazul unor situaţii de urgenţă, elevii vor înştiinţa personalul şcolii, în vederea solicitării Ambulanţei Puls, la numărul…".

Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...
Ultima oră
Pe aceeași temă