19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAnchetă la Vaslui, după ce un copil de 10 ani a fost...

Anchetă la Vaslui, după ce un copil de 10 ani a fost găsit beat, dormind pe stradă

Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui a declanşat, marţi, o anchetă în cazul unui băiat de 10 ani care, băut fiind, a fost găsit de poliţişti locali în timp ce dormea pe o bordură din centrul municipiului, informează Mediafax.

La acel moment, temperatura era sub zero grade. Copilul a fost transportat la spital cu o ambulanţă.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, un băiat de 10 ani a fost găsit, luni seară, de un echipaj al Poliţiei Locale aflat în patrulare în zona centrală a municipiului Vaslui, în timp ce dormea întins pe o bordură.

Băiatul le-a spus poliţiştilor că băuse mai multe pahare cu bere şi i s-a făcut somn, motiv pentru care a decis să se culce pe acea bordură.

În consecinţă, agenţii au solicitat intervenţia unui echipaj medical de la Ambulanţă, care a preluat copilul şi l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui.

Ulterior, poliţiştii i-au anunţat şi pe reprezentanţii DGASPC Vaslui, care, în cursul zilei de marţi, au declanşat o anchetă în acest caz.

"În urma sesizării făcute de Poliţia Locală, s-a demarat procedura de evaluare de specialitate, pentru a se vedea condiţiile de creştere şi îngrijire atât pentru copilul în cauză, cât şi pentru ceilalţi trei fraţi ai săi, de 9, 13 şi 15 ani. În funcţie de rezultatele acestei evaluări şi de garanţiile din partea reprezentanţilor legali, se va stabili dacă se impune sau nu securizarea copiilor în sistemul de protecţie specială", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui nu au reuşit, în cursul zilei de marţi, să îi contacteze pe părinţii băiatului, tatăl lucrând la societatea de salubritate din Vaslui, în timp ce mama este plecată la muncă în străinătate.

Copilul de zece ani, elev în clasa a II-a, se află internat în continuare la Secţia de Pediatrie a SJU Vaslui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă