17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAngela Merkel, criticată de responsabilii germani pentru inițiativele privind refugiații

Angela Merkel, criticată de responsabilii germani pentru inițiativele privind refugiații

Cancelarul german Angela Merkel pune prea mult Europa în mâinile turcilor și expune Uniunea Europeană şantajului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, consideră mai mulți responsabili germani, potrivit cotidianului francez Le Figaro, citat de Agerpres.

Liderul partidului conservator bavarez aliat al partidului Angelei Merkel, Horst Seehofer, a susținut că nu se opune discuțiilor cu Turcia, însă a avertizat că există pericolul ca UE să devină dependentă de Ankara.

Și alți membri ai Partidului Social-Democrat, ai stângii radicale şi ai Verzilor şi-au exprimat preocuparea în acest sens. Astfel, Cem Ozdemir, colider al Partidului ecologist german şi fiu de imigranţi turci, a declarat publicaţiei Welt am Sonntag că acordul cu Ankara expune Europa riscului unui şantaj, estimând că Angela Merkel este responsabilă în mare măsură de această situaţie. 

Totodată, Sahra Wagenknecht, membră a partidului stângii radicale Die Linke (Stânga), a evocat de asemenea riscul unui „şantaj”, estimând că Erdogan „se simte net întărit în a încălca drepturile omului”. 

Pe de altă parte, costul primirii refugiaţilor în Germania în viitorii cinci ani va fi de aproape 100 de miliarde de euro, mai precis 93,6 miliarde până la sfârşitul anului 2020, potrivit unui document în lucru al Ministerului Finanţelor, citat de săptămânalul Der Spiegel. Serviciile ministerului condus de Wolfgang Schauble au fost solicitate pentru un arbitraj financiar pentru că guvernul federal şi cele ale landurilor nu se înţeleg cu privire la repartiţia costurilor: regiunile se aşteaptă la rezolvarea unei facturi de 21 de miliarde la sfârşitul acestui an şi a uneia de până la 30 de miliarde de euro până în 2020. 

Calculele ministerului amestecă măsurile de integrare şi de cazare pentru refugiaţi, precum şi costul sprijinului pentru ţările din care provin persoanele care fug de război şi de sărăcie. Atât la Munchen, cât şi la Hamburg, guvernul federal este somat să-şi asume jumătate din costuri, dar Berlinul a răspuns că plăteşte deja mult mai mult. Această dispută a izbucnit încă de la începutul valului de imigrare, iar cele două părţi au convenit să o reglementeze până la sfârşitul lunii, o nouă reuniune de reconciliere fiind prevăzută pentru joi. 

Din aproximativ 1,2 milion de persoane sosite anul trecut, guvernul german estimează că în ţară au rămas circa 800.000. În documentul Ministerului Finanţelor, numărul migranţilor aşteptaţi în Germania este presupus a fi cam 600.000 în acest an, 400.000 în anul viitor şi câte 300.000 în fiecare an până în 2020. 

Este dificil de ştiut dacă aceste estimări vor corespunde realităţii. Numărul refugiaţilor care sosesc în Europa este net în scădere: circa o sută ajung zilnic în insulele greceşti faţă de 2.000 în februarie, iar numărul persoanelor înregistrate în Germania a scăzut sub pragul de 20.000 în martie, faţă de 250.000 în lunile cele mai critice ale crizei. 

În plus, o anchetă de mai multe luni – efectuată de Die Zeit şi publicată săptămâna trecută – demonstrează că comunităţile locale – prinse între hârţogăraia administrativă şi improvizaţie – nu ştiu cât cheltuiesc exact pentru fiecare refugiat primit. Potrivit sursei citate, primirea migranţilor nu a încărcat prea mult finanţele germane.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Ar putea reveni Pep Guardiola la Bayern Munchen? Ce spun oficialii echipei

Reprezentanții lui Pep Guardiola nici nu iau în calcul posibilitatea revenirii acestuia la clubul german de fotbal Bayern Munchen, care se află în căutarea...

Cutremur în România, cu magnitudinea 4,1 

Un cutremur de intensitate medie, având magnitudinea de 4,1 pe scara Richter, a avut loc marți după-amiază, la ora 18:32, în județul Buzău, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă