15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAproape 900 de controale ale pompierilor în cluburi și baruri din țară

Aproape 900 de controale ale pompierilor în cluburi și baruri din țară

Pompierii au desfășurat 897 controale la nivel naţional, în urma cărora au dat 1.611 sancţiuni contravenţionale (1.433 avertismente şi 178 amenzi), în cuantum de 220.500 lei. Acțiunile fac parte dintr-o acțiune la nivel național care are în vedere creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor.

Complexitatea, intensitatea şi dinamismul diverselor situaţii impun adoptarea rapidă şi implementarea celor mai bune practici menite să asigure dezvoltarea instituţională pe cele două paliere: prevenire şi intervenţie.

”În cursul acestei săptămâni, inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activităţi în domeniile comerţ, alimentaţie publică şi de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi la unităţi turistice.

Astfel, personalul specializat a desfăşurat 897 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 1.611 sancţiuni contravenţionale (1.433 avertismente şi 178 amenzi), în cuantum de 220.500 lei”, transmite IGSU, într-un comunicat de presă.

Citește și: Afacerea controversată a tonomatelor de la metrou

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 709 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 12 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat şi acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Peste 170 de incendii

În plan operaţional, în aceeaşi perioadă, la nivel naţional au fost derulate 5.584 intervenţii,  salvatorii fiind solicitaţi la 171 misiuni de stingere a incendiilor, 4.940 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 24 misiuni de descarcerare şi 112 pentru deblocare/salvare, pe timpul cărora au fost salvate 67 de  persoane.

De asemenea, în cele cinci zile, 4.757 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical.

Citește și: FOTO. Șase luni de la tragedia din Colectiv: Printre lumânări, îmi aduc aminte din nou că au murit aici

Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate şi reprezintă elementele fundamentale ce susţin activităţile derulate în sprijinul şi pentru cetăţean.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă