13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialArmata ucraineană a ocupat zona prăbușirii avionului malaezian

Armata ucraineană a ocupat zona prăbușirii avionului malaezian

Forţele ucrainene au intrat luni în mai multe oraşe situate în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaezian, aflate până în prezent sub controlul separatiştilor proruşi, potrivit unui anunț al Armatei, care a precizat că a preluat controlul asupra unei zone strategice din proximitate.

Soldaţii au intrat în oraşele Şahtarsk şi Torez, la est de Doneţk, şi au preluat controlul în zona colinei Saur Mogila, au precizat forţele ucrainene într-un comunicat. Luptele continuă de asemenea la Snijne şi Pervomaisk, localităţi situate în apropiere, potrivit aceleiaşi surse.

În acelaşi timp, autorităţile olandeze au anunţat că experţii medico-legali şi poliţiştii olandezi şi australieni, care voiau să meargă luni dimineaţa la locul prăbuşirii avionului ce efectua zborul MH17, s-au întors din drum din motive de securitate, din cauza unor explozii care s-au auzit în apropiere.

"Saur Mogila este o colină strategică de la frontiera dintre regiunile Doneţk şi Lugansk (în Ucraina-n.r.) şi regiunea Rostov din Rusia, de unde teroriştii trăgeau asupra soldaţilor ucraineni şi anumitor sate, în special Marinivka", a subliniat preşedinţia ucraineană într-un comunicat separat, fără a face precizări privind eventuale victime.

Situată la circa 50 de kilometri est de Doneţk şi la aproximativ zece kilometri de frontiera rusă, Saur Mogila se află de asemenea la 25 de kilometri de locul prăbuşirii avionului malaezian MH17. Miercuri, două avioane de vânătoare ucrainene au fost doborâte deasupra acestei coline.

În nordul regiunii Doneţk, forţele ucrainene au anunţat de asemenea că au preluat controlul asupra oraşului Debalţeve şi şi-au consolidat trupele pentru a "elibera" bastionul rebelilor Gorlivka.

Forţele ucrainene au mai anunţat că au intrat în oraşul Lutughin, din regiunea vecină Lugansk.

Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova.

Kievul şi occidentalii i-au acuzat pe separatişti şi pe protectorii lor de la Kremlin că sunt responsabili de această catastrofă.

Cele mai citite

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă