16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAtac cu grenadă la Atena. A fost vizată ambasada Franţei, iar un...

Atac cu grenadă la Atena. A fost vizată ambasada Franţei, iar un poliţist a fost rănit uşor

Ambasada Franţei din Atena Grecia a fost ţinta unui atac cu grenadă, joi dimineaţa. Doi necunoscuţi care circulau cu o motocicletă în apropierea instituţiei au aruncat o grenadă, rănind uşor un poliţist de serviciu, informează agenţia AFP, citată de Agerpres.

Brigada antiteroristă a deschis o anchetă în legătură cu acest atac care a avut loc în jurul orei 05.00 (03.00 GMT) pe una din marile artere centrale ale Atenei, în fața clădirii Parlamentului, a adăugat aceeași sursă.

În aceeaşi zonă se află şi Parlamentul Greciei, iar anchetatorii nu exclud nici ipoteza unui atac în directă legătură cu ascensiunea extremei drepte în Franţa, la o zi după ce, Marine Le Pen, preşedinda Frontului Naţional, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în cursa pentr Casa Albă.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă