18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAtentat cu BOMBĂ la o moschee din Yemen: Cel puţin 28 de...

Atentat cu BOMBĂ la o moschee din Yemen: Cel puţin 28 de morţi, într-un atac comis de gruparea Stat Islamic

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte 75 rănite, miercuri, într-un dublu atentat cu bombă comis de gruparea Stat Islamic la o moschee din Yemen, informează Mediafax.

Atentatul a fost revendicat de teroriștii din Statul Islamic printr-un comunicat publicat pe reţelele de socializare. În comunicat se precizat, totodată, că acesta a vizat rebelii Houthi care controlează capitala.

Un atacator sinucigaş a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa în mijlocul credincioşilor care se rugau în moschee, a declarat pentru DPA un oficial din Ministerul Sănătăţii.

În timp ce echipele de intervenţie evacuau răniţii, o maşină-capcană a explodat în apropierea clădirii.

Moscheea, cunoscută ca fiind frecventată de susţinătorii rebelilor Houthi, a mai fost atacată şi în luna iulie.

Gruparea Stat Islamic a revendicat o serie de atacuri asupra unor moschei din Sanaa anul acesta, într-o încercare de a eclipsa aripa yemenită a reţelei Al-Qaida. În martie, gruparea a revendicat atacuri vizând două moschei, care s-au soldat cu cel puţin 140 de morţi.

Anterior, în cursul zilei de miercuri, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a anunţat că doi membri yemeniţi ai personalului său au fost împuşcaţi mortal în nordul Yemenului.

 

Cele mai citite

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...

Abordarea și Sprijinul pentru Tinerii Care Trăiesc cu Această Tulburare

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică caracterizată prin prezența ticurilor motorii și vocale persistente. Acesta poate afecta semnificativ calitatea vieții copiilor care trăiesc...

Marijuana la borcan. DIICOT a descoperit o cultură de canabis într-un apartament din București

Din ancheta efectuată de DIICOT în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024, s-a constatat că individul în cauză a inițiat și a dezvoltat o...
Ultima oră
Pe aceeași temă