12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAtentatorul cu pălărie de pe aeroportul din Bruxelles a fost prins

Atentatorul cu pălărie de pe aeroportul din Bruxelles a fost prins

 Procuratura federală a Belgiei a anunţat sâmbătă că belgiano-marocanul Mohamed Abrini a recunoscut că este "bărbatul cu pălărie" de pe aeroportul internaţional Zaventem din Bruxelles, adică cel de-al treilea membru al comandoului care a comis la 22 martie dublul atentat de la aeroport, transmite Reuters. 

"L-am confruntat cu proba video pregătită de unitatea noastră specială. A trebuit să recunoască că a fost el", a declarat un purtător de cuvânt al biroului procurorului federal. Abrini le-a mai spus anchetatorilor că şi-a aruncat geaca de culoare crem într-o pubelă şi şi-a vândut pălăria, a explicat procuratura într-un comunicat de presă succint. 

Abrini era considerat până acum a fi suspect-cheie în atentatele din noiembrie 2015 din Paris şi nu era clar dacă avea legătură şi cu atentatele din Bruxelles. El a fost arestat vineri la Bruxelles şi inculpat sâmbătă pentru "asasinate teroriste" şi "participare la activităţile unei grupări teroriste". 

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă