13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialAugustin Lazăr: Dosarele care sunt acum în atenția opiniei publice trebuie clarificate

Augustin Lazăr: Dosarele care sunt acum în atenția opiniei publice trebuie clarificate

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marți, la sediul Consilului Superior al Magistraturii (CSM) că este nevoie de celeritate în soluționarea mai multor dosare.

„Dosarele care sunt acum în atenția opiniei publice trebuie clarificate (…) Noi am înteles mesajul public al președintelui și nu numai al președintelui, ci și al opiniei publice, care așteaptă soluționarea acestor dosare (…) Termenele sunt fixate de procurori, ei îşi evaluează şi apreciază nevoia de resurse şi apoi precizează momentul în care se apropie de finalizare, nu alte autorităţi, dar noi am înţeles mesajul public al preşedintelui (…) Şi poporul român aşteaptă finalizarea acestor dosare şi noi avem o responsabilitate să dăm soluţii în ele”, a declarat procurorul general Augustin Lazăr.

În ceea ce privește dosarul Revoluției, Augustin Lazăr a răspuns că acesta este o prioritate al Ministerului Public, „în așa fel încât noi să putem instrumenta acest dosar în termen rezonabil, de acum încolo”.

„Este adevărat că dosarul Revoluţiei este din păcate întârziat, însă el reprezintă, ca şi alte dosare vechi, priorităţi ale actualului mandat. În continuare avem un plan de anchetă foarte clar, un grafic de acte de urmărire penală cu termene pe care le-am stabilit în aşa fel încât să putem instrumenta într-un termen absolut rezonabil de acum încolo. Ne-am fixat ca dosarul Mineriadei să ajungem cu el la finalizare spre sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă un efort mare din partea colegilor procurori militari. Dosarul Revoluţiei este instrumentat în continuare şi în cursul anului următor ne vom apropia de finalizarea acestui dosar. Nu sunt dosare imposibil de soluţionat. Termenele sunt fixate de procurorii care lucrează în cauze, ei îşi evaluează actele pe care le mai au de făcut, le discută cu procurorul ierahic, îşi apreciază singuri nevoia de resurse şi de timp. Nu alte autorităţi ale statului român, dar am înţeles mesajul public al preşedintelui, nu doar al preşedintelui, societatea civilă, publicul aşteaptă proporul român să se clarifice aceste dosare. Noi avem o responsabilitate pentru a da soluţia în ele”, a declarat Augustin Lazăr.

Referitor la solicitarea preşedintelui de soluţionare a anumitor dosare, Lazăr a precizat că discuţia cu şeful statului a avut loc în contextul în care Asociaţia 21 Decembrie a fost în audienţă atât la Parchetul General cât şi la preşedinţie. „A fost contextul în care Asociaţia 21 Decembrie a fost în audienţă atât la Parchetul General cât şi la preşedinţie pentru a se interesa de stadiul urmăririi penale în dosarele cunoscute ca istorice. În acest context, eu am dat asigurări că dosarele respective se instrumentează, exista toate resursele pentru a fi instrumentate în termenele stabilite, că există voinţă pentru instrumentare temeinică. S-a discutat şi despre faptul că există dosare care sunt în atenţia opiniei publice care trebuiesc instrumentate cu celeritate pentru a clarifica în faţa opiniei publice diverse acuze care sunt formulate public. A existat un mesaj al preşedintelui, să se intrumenteze dosarele pe care opinia publică le aşteaptă spre clarificare, ceea ce noi vom face”, a mai spus procurorul general.

Joi, președintele Klaus Iohannis a avut joi întâlnire cu procurorul general, după care a explicat că există dosare „extrem de vechi”, precum cele legate de Revoluție și Mineriadă. Iohannis a precizat că l-a mai rugat pe procurorul general să ia măsurile necesare astfel încât cercetările să fie efectuate mai rapid, pentru a trimite dosarele în instanță atunci când procurorii constată că s-a încălcat legea.

„Acolo unde se constată că nu s-a încălcat legea, că sunt niște delațiuni comice, acolo să se restabilească de îndată bunul renume al persoanei care a fost pe nedrept acuzată”, a adăugat Klaus Iohannis.

Vineri, președintele Iohannis a precizat că este important ca sesizările privind acuzațiile de plagiat să fie verificate cu celeritate, întrucât „multe persoane acuzate sau condamnate sau în orice altă fază cu dosare penale își descoperă vocația de scriitor”, potrivit Agerpres.

Șeful statului a fost întrebat de jurnaliști, la Palatul Cotroceni, despre contextul în care a cerut soluționarea rapidă a unor dosare privind acuzații de plagiat, pentru ca imaginea publică a autorilor să nu aibă de suferit.

„Da, este foarte adevărat și insist pe acest lucru. Fiindcă putem să observăm foarte ușor: multe persoane acuzate sau condamnate sau în orice altă fază cu dosare penale își descoperă vocația de scriitor, ca să zic așa. Și atunci este foarte important ca aceste sesizări care se fac să fie verificate cu celeritate, fiindcă se vede foarte bine: dacă ele se referă la politicieni, sunt folosite în campania electorală, sunt folosite în lupta politică. Or, nu mi se pare absolut deloc normal. Lupta politică trebuie să fie pentru obiective politice, nu pentru dosare, și în acest sens a venit solicitarea mea. Dacă cineva este acuzat și se susține acuzația, să meargă în instanță, iar dacă nu, să se spună clar: ‘nu este adevărat’ și bunul renume al persoanei să fie restabilit cât se poate de repede”, a spus Iohannis.

Cele mai citite

Mesajul lui Putin către români

Părintele regizor Ciprian Mega din Oradea s-a bucurat de un tur de forță la Moscova, grație ultimei sale producții cinematografice “21 de rubini.” Marele...

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă