22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialAutorii atacului armat de la Las Vegas erau adepţi ai supremaţiei albilor

Autorii atacului armat de la Las Vegas erau adepţi ai supremaţiei albilor

Poliţia confirmă că autorii atacului armat de la Las Vegas erau adepţi ai supremaţiei albilor. Cuplul care a ucis trei persoane, între care doi agenţi de poliţie, după care s-a sinucis, întreţinea legături cu mişcarea rasistă a albilor şi asimila forţele de ordine "opresorilor", a anunţat poliţia luni, potrivit Mediafax.

După ce i-au împuşcat mortal pe agenţii Alyn Beck şi Igor Soldo într-o pizzerie, Jerad şi Amanda Miller au pus pe cadavrul uneia dintre victime un steag cu deviza "Don't tread on me" ("Nu-ţi imprima talpa ta pe mine"), simbol al războiului de independenţă din Statele Unite.

Ulterior, ei "au pus o svastică pe un cadavru", a spus Kevin McMahill, adjunctul şerifului, într-o conferinţă de presă.

Jerad Miller "a atârnat o notă pe cadavrul agentului Soldo, în care anunţa că o revoluţie a început", după care cuplul s-a dus într-un hipermarket Walmart, unde a ucis un client şi s-a sinucis.

Jerad şi Amanda Miller considerau că poliţiştii sunt "opresori", a mai declarat McMahill.

Cu toate că ancheta continuă, "nu există niciun dubiu că suspecţii erau adepţii unei ideologii legate de supremaţia albilor".

Atacurile armate sunt un fenomen recurent în Statele Unite, cele mai răsunătoare dintre ele fiind cele de la liceul din Columbine (13 morţi în 1999, în Colorado), din campusul de la Virginia Tech (32 de morţi în 2007), de la şcoala Sandy Hook din Newtown (26 de morţi, între care 20 de copii, în 2012, în Connecticut), dintr-un cinematograf în apropiere de Denver (12 morţi în 2012) sau dintr-o clădire a Forţelor Navale americane, la Washington (13 morţi).

De fiecare dată, emoţiile sunt puternice şi suscită fără succes apeluri pentru luarea unor măsuri de sporire a controlului asupra armelor, respinse de NRA, un grup de lobby favorabil armelor de foc.

Cele mai citite

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA, a decis Înalta Curte, potrivit BBC. Julian Assange a primit permisiunea de...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Expert Forum: Până pe 16 mai, partidele au cheltuit 11 milioane lei, pentru campania la alegerile europarlamentare şi peste 3,8 milioane lei pe campania...

Potrivit raportului Expert Forum, pentru europarlamentare, până la data de 16 mai au fost raportate venituri de 40 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei...
Ultima oră
Pe aceeași temă