19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAutorităţile de la Tripoli se tem de "prăbuşirii statului" libian

Autorităţile de la Tripoli se tem de “prăbuşirii statului” libian

Capitala Libiei, Tripoli, este afectată de 13 zile de lupte între miliţii rivale. Luptele nu fac altceva decât să slăbească autoritatea administraţiei centrale şi tocmai de aceea guvernul a avertizat vineri seara în privinţa "prăbuşirii statului" libian, informează Mediafax.

Într-un comunicat, Guvernul interimar libian a îndemnat din nou la încetarea luptelor. Guvernul a amintit că premierul Abdallah al-Theni a fost împiedicat de membri ai unei miliţii să ia avionul de la aeroportul militar din Miitiga.

Aeroportul internaţional de la Tripoli este închis din 13 iulie, când au început luptele, soldate cu cel puţin 47 de morţi şi 120 de răniţi, potrivit unui ultim bilanţ furnizat de Ministerul Sănătăţii.

Aceste confruntări, cele mai violente la Tripoli de la îndepărtarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, în 2011, au izbucnit în urma unui atac comis de o grupare armată alcătuită din combatanţi islamişti şi foşti rebeli din oraşul Misrata (la 200 kilometri est de Tripoli), care încearcă să-i alunge de la aeroport pe foştii rebeli din Zenten, vechi camarazi de arme.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă