18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAutoritățile din Polonia au reținut un cetățean rus care manevra o dronă...

Autoritățile din Polonia au reținut un cetățean rus care manevra o dronă deasupra sediilor Ministerului de Externe și al Ministerului Apărării

Autoritățile din Polonia au reținut la Varșovia un cetățean rus, acuzat că a manevrat o dronă deasupra sediilor unor instituții guvernamentale poloneze, anunță agenția rusă TASS.

Vehiculul aerian fără pilot a survolat, printre altele, sediile Ministerului de Externe și al Ministerului Apărării. Incidentul a fost remarcat luni, 26 septembrie.

A doua zi, marți, purtătorul de cuvânt al Poliției din Varșovia, Mariusz Mrozek, declara că suspectul rus reținut cu o zi înainte "este încă în stare de arest" și că, potrivit legislației poloneze, el poate fi reținut de polițiști până la 48 de ore fără decizia vreunui magistrat. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 24 de ore.

Cetățeanul rus este acuzat că a încălcat Codul Aerian polonez, care interzice, printre altele, lansarea de drone, fără o aprobare specială, deasupra acelei zone a capitalei unde se află instituții guvernamentale.

Pe de altă parte, atașata de presă a Ambasadei Rusiei de la Varșovia, Valeriya Perzhinskaya, a declarat că Ambasada nu a primit nicio notificare de la autoritățile poloneze legată de acest caz. "Încercăm să clarificăm situația", a susținut ea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lungul lanț de C(i)olaci al rușinii

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, s-a simțit jignit când a fost numit moldovean, domnia-sa fiind buzoian. La rândul lor,...

Schimbări importante în Cehia pentru cuplurile de același sex

Începând cu anul viitor, cuplurile de același sex din Republica Cehă vor beneficia de majoritatea drepturilor acordate persoanelor căsătorite, cu excepția dreptului la căsătorie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă