18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialAutorităţile germane au percheziţionat două persoane care se cunoșteau cu tunisianul Anis...

Autorităţile germane au percheziţionat două persoane care se cunoșteau cu tunisianul Anis Amri, presupusul autor al atacului din Berlin

Autorităţile germane au efectuat percheziţii la doi cunoscuți ai tunisianului Anis Amri, presupusul autor al atentatului din Berlin, au avut loc marți în capitala Germaniei, a anunțat parchetul antiterorist, fără a raporta arestări în procesul de căutare a unor posibili complici, informează Agerpres.

O primă percheziţie a vizat un centru al solicitanților de azil, unde locuiește un tunisian de 26 de ani, calificat drept “suspect”. A doua operaţiune a fost efectuată într-un apartament din Berlin, unde locuia un fost coleg de cameră al presupusului autor al atentatului care a făcut 12 morți.

 

“El îl cunoștea pe Anis Amri de la cel puțin sfârșitul lui 2015 și era încă în contact cu acesta un pic înainte de atentat, astfel încât există suspiciunea că suspectul l-ar fi putut informa asupra proiectului atentatului sau el să-l fi putut ajuta pe Anis Amri”, a indicat parchetul în comunicatul său.

Anis Amri a fost ucis în Italia după trei zile de urmărire, ancheta încercând să stabilească dacă el a beneficiat de complicități înainte, în timpul sau după atacul cu camion-berbece din 19 decembrie. Până în prezent, nicio arestare nu a avut loc. Un tunisian a fost pentru scurt timp reținut săptămâna trecută după care a fost pus în libertate.

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă