11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialAvertismentul Gazprom pentru Ucraina

Avertismentul Gazprom pentru Ucraina

Gazprom a avertizat că va opri livrarea de gaze naturale către Ucraina peste două zile, dacă guvernul de la Kiev nu va efectua o nouă plată, în avans, relateză presa internațională, citată de Mediafax.

"Ucraina nu a făcut plata în avans la timp. Astăzi, Ucraina mai are doar 219 milioane de metri cubi de gaze pentru care a plătit. Întreruperea furnizării de gaze către Ucraina va crea riscuri serioase pentru tranzitul de gaze către Europa", a declarat Alexei Miller, directorul general al Gazprom.

 Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze al Europei, aproape jumătate din cantitate fiind livrată prin conducte aflate pe teritoriul Ucrainei.

Compania ucraineană de stat din domeniul energiei Naftogaz a acuzat luni Rusia că nu a livrat volumul de gaze naturale pentru care guvernul de la Kiev a plătit în avans. Potrivit Naftogaz, Gazprom ar fi livrat doar 47 de milioane de metri cubi de gaze din cantitatea de 114 milioane de metri cubi cerută.

Citește și: Ungaria a decis să amâne semnarea unui tratat privind importul de gaz rusesc

Săptămâna trecută, guvernul de la Kiev a întrerupt alimentarea cu gaze naturale a regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebelii proruşi. În urma acestei decizii, Moscova a început să livreze direct gaze în zonele din estul Ucrainei, un purtător de cuvânt al Gazprom susţinând că furnizarea de gaze se face ep baza unui contract încheiat cu Naftogaz.

Anul trecut, Rusia a oprit livrarea de gaze către Ucraina pentru şase luni, din cauza unei dispute privind preţul gazului şi a datoriei neplătite de guvernul de la Kiev către Gazprom.

Citește și: Gazprom, acord de creditare cu grupul italian UniCredit

Rusia a reluat furnizarea de gaze naturale la începutul lunii decembrie a anului trecut, după ce Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat un acord pentru reluarea livrărilor de gaze către Ucraina. Înţelegerea a vizat un total de 4,6 miliarde de dolari, cuprinzând atât plata datoriei la gaze a Ucrainei faţă de Rusia, în valoare de 3,1 miliarde de dolari, cât şi plata livrărilor de gaze ruseşti până martie. Preţul a fost fixat la 385 de dolari pe mia de metri cubi.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă